73 de ani de cand a luat fiinta Campioana Unei Mari Iubiri

0
121

Pe 5 septembrie 1948 lua fiinta UNSR Craiova, echipa cunoscuta azi de toti sub numele de Stiinta, FC Universitatea Craiova sau Campioana Unei Mari Iubiri.

Primul meci disputat de Stiinta a avut loc la Filiasi, unde UNSR Craiova a fost invinsa cu scorul de 6-3 de catre CFR Craiova.

Oare cine se gandea ca echipa studentilor de la 5 septembrie 1948 va cunoaste un asemenea succes si va aduce atata bucurie in Oltenia? Ascensiunea Stiintei incepe din sezonul 1963-1964, atunci cand Stiinta promoveaza in Divizia A, de pe Stadionul Tineretului, un stadion plin ochi. Atunci, Stiinta castiga cu 3-0 in fata celor de la Metalul Targoviste.

In primul an in Divizia A, Stiinta se claseaza pe locul 11, insa chiar si asa, suporterii olteni umpleau pana la refuz tribunele Stadionului Tineretului.

Din sezonul 1967-1968, in tricoul Stiintei debuteaza marele Nelu Oblemenco. In acel sezon, Universitatea Craiova termina pe locul 3, iar „Tunarul din Banie” devenea golgheter cu 17 reusite. Oblemenco va fi golgheter si in sezonul ’69-’70, cu 19 reusite in tricoul Stiintei.

Primul titlu al Stiintei este cucerit in sezonul 1973-1974, cand in echipa isi facusera aparitia deja marele Ilie Balaci, Costica Stefanescu, Deselnicu, Negrila.

Anii ’80 au fost anii ce au adus Stiintei si denumirea de „Craiova Maxima”, cand jucatori precum Ilie Balaci, Nelu Oblemenco, Negrila, Tilihoi, Costica Stefanescu, Rodion Camataru, Geolgau, Irimescu, Lung si ceilalti componenti ai „Maximei” bagau spaima pana si in „dusmanii de moarte” din Capitala.

Asadar, de-a lungul maretei sale istorii, Stiinta reuseste sa cucereasca 4 titluri ale Romaniei si 6 Cupe.
Insa, nu mereu totul a fost roz pentru Universitatea.

In istoria recenta a Stiintei ne-am confruntat cu o dezafiliere pusa la cale de Sandu si Dragomir, dar si cu o tentativa de confiscare a istoriei de catree echipa infiintata de Lia Olguta Vasilescu si Pavel Badea.

Dar, dupa 10 ani, Stiinta s-a intors si se afla acolo unde ii e locul, in Divizia A. La ceas aniversar, nu avem decat motive de bucurie, motive de sarbatoare. Sa cinstim in continuare, asa cum se cuvine, istoria si culorile Stiintei!

Sa fim alaturi de baietii nostri in continuare, pentru ca Stiinta va fi din nou mare, Craiova va fi din nou MAXIMA!

La multi ani, Stiinta! Noi, cei cu sufletul nepatat te vom iubi mereu, indiferent de circumstante si greutati!

Noi nu traim din mila si pomeni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here