9 MAI – triplă semnificaţie: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al doilea război mondial

0
145

În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei. Pe lângă această semnficaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial.

Ziua Uniunii Europene marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori, respectiv proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

9 mai – Ziua Independenței
Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane.

În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine statatoare”.

Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene

9 Mai – Ziua Victoriei în cel de-al doilea Război Mondial
Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

După cotropirea Poloniei, în 1939, liderul nazist Adolf Hitler ordonase pregătirea într-un timp cât mai scurt a unei ample campanii în vest, iar pentru a-şi crea condiţii favorabile în vederea acţiunilor militare acesta a hotărât să ocupe Danemarca şi Norvegia.

Prin cucerirea Danemarcei şi a Norvegiei, Germania îşi asigura baze bune pentru submarine şi aviaţie şi condiţii favorabile pentru transportul minereului de fier din Suedia, materie primă vitală pentru industria ei de război.

Pentru ocuparea celor două ţări, comandamentul german a destinat şapte divizii de infanterie, un regiment blindat şi câteva batalioane independente, cărora li se adăugau 1.300 de avioane, constituite în Flota 5 aeriană, precum şi forţe ale flotei maritime militare, potrivit lucrării ”Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial” (Editura Politică, Bucureşti, 1971).

În 9 mai se împlinesc 76 de ani de la încheierea celui de al Al Doilea Război Mondial.

9 Mai – Ziua Europei

Un fragment din textul propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene din ziua de astăzi este următorul: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’.

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here