A plecat Eugen Trica , vine Adrian Mutu ?

0
140

„Universitatea Craiova le mulțumește tuturor componenților clubului care au pus umărul la readucerea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc, începând cu 17.07.2017
De asemenea, nu în ultimul rând, le mulțumește suporterilor pentru determinarea și susținerea necondiționată de care au dat dovadă. Au fost ani grei de suferință și nedreptăți. Am reușit să reconstruim clubul, în ciuda tuturor piedicilor și prognozelor pesimiste făcute de ”prietenii” noștri.
În acest moment, clubul este stabil din punct de vedere financiar și are premise serioase pentru a urca în vârful fotbalului românesc în următorii ani.
Urmează o nouă etapă în viața clubului, cu oameni noi, care vor lupta pentru îndeplinirea obiectivului de a reveni în elita fotbalului românesc.
Sperăm că suporterii noștri, care sunt extrem de mulți și pătimași, să fie alături de noi ca și până acum și să aibă încredere că vom face tot posibilul să revenim în forță.” au scris oficialii clubului intr-un comunicat ..

La doua ore, aflam ca Eugen Trica si Ovidiu Dananae au parasit banca tehnica impreuna cu jucatorii Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîț, Arsene Luboya, Vali Munteanu și Federico Taborda.

Au inceput apoi stirile ca Universitatea Craiova negociaza cu Adrian Mutu ..

Adrian Mititelu jr, declaratie la DigiSport:
”Negociem cu Adi Mutu, opțiunea noastră asta e, vedem cum decurg negocierile, el a zis că U Craiova e o opțiune serioasă, vedem în zilele următoare.
El e prima opțiune, mai avem variante de rezervă. În 2-3 zile se definitivează. Dar în proporție de 80-90 la sută la sfârșitul săptămânii avem antrenor!”

Eugen Trica, declaratie pentru Prosport:
”M-am despărțit de Craiova. De pe 16 iunie devin liber de contract. Nu știu dacă e vorba de dezamăgire… Nu sunt dezamăgit, ci fericit pentru că am făcut bucuroși fanii adevărați ai Craiovei. Aici se despart drumurile noastre.
Legat de litigiul din trecut, pot să anunț că el va merge înainte. Când am venit la club le-am zis să discutăm, să ne înțelegem. Era penibil ca antrenorul să fie în litigiu cu clubul. Ei au zis că să îl las să meargă mai departe, iar dacă voi câștiga îmi vor da banii. Eu am făcut primul pas, dar nu au dorit să îl stingem atunci. Acum, cu siguranță că vom merge până la capăt, așa cum e firesc.
Știu că e bine ca niciodată să nu zici niciodată, dar eu cred că nu voi mai antrena această echipă. Eu nu sunt Napoli, să revin de șapte ori. Am revenit o dată, am dus echipa în prima ligă și cu asta s-a terminat. Voi merge alături de băieții din galerie la meciuri, dacă voi fi în Craiova, voi susține echipa, dar pe bancă nu voi mai fi acolo. Pot spune că mă despart de club în condiții amiabile, oamenii au promis că vor achita tot ce au de achitat și sunt convins că sunt de cuvânt.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here