A zecea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește mâine în țară

0
51

Mâine, 22 februarie, sosește în România, pe cale aeriană, cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 201.240 doze de vaccin. Acestea vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Național de Stocare București: 59.670 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 23.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 23.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 23.400 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 23.400 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 01 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here