Accident in Dolj ! Mașină înfiptă într-un gard în Brădești ..

0
441

Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, pe raza localității Brădești din județul Dolj. Accidentul a fost provocat de un șofer beat.

Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului, apoi a intrat violent într-un gard.

Autoturismul a rămas suspendat, proptit în gard.

Potrivit IPJ Dolj, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un autototurism condus de un bărbat de 32 de ani, din Craiova, pe DN 6, pe raza comunei Brădeşti, din direcţia Craiova către Filiaşi, ar fi acroşat un autoturism parcat, răsturându-se ulterior în afara părţii carosabile.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost transportat la spital conştient şi cooperant, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Sursa foto : INFO TRAFIC CRAIOVA ȘI DOLJ🆘🚑🤝🚓
Sursa info : Romania24

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here