Adrian Mititelu jr.: Țin să îi reamintesc lui Rotaru că aici nu suntem la ANRP, unde își supraestima despăgubirile prin dosare, ci suntem la fotbal.

0
95

Oltenia fierbe iar duelul dintre FCU Craiova si CSU Craiova se da pe toate fronturile. Mihai Rotaru incearca sa ne explice ca echipa patronata de acesta este campioana suporterilor .

Duelul dintre cele 2 echipe (chiar daca multi spun ca ambele din Craiova este fals) este programat duminica 3 octombrie incepand cu ora 21:00 pe stadionul din Banie.

„Nu e un meci de orgoliu cu cealaltă Craiova. S-a văzut că s-a tras o linie. Am jucat cu Sepsi luni și am avut 10.000 de spectatori, la ora 21:00, iar ceilalți, cu FCSB-ul la ora 20:00, au avut 5.500 – 6.000 de spectatori. De asta spuneam că îmi doresc să vină în Liga 1, pentru a se spulbera acest mit, cu suporteri mai mulți sau mai puțini. Fără discuții, ne batem la titlu! Realistic vorbind, anul trecut aveam 8 puncte în față după 10 etape, anul ăsta suntem pe locul 9 după 9 etape, cu 12 puncte. La 11 puncte distanță. Deci dacă recuperăm până la sfârșitul sezonului regular 3 puncte, rămân 4 puncte între noi și liderul Ligii 1”. a spus Mihai Rotaru intr-o interventie la ProSport Live.

Replica lui Adrian Mititelu jr. nu a intarziat chiar daca CSU Craiova are o gramada de gratuitati . Unele surse spun ca si testele sunt gratuite tot sa fie un numar cat mai mare de spectatori.

„Țin să îi reamintesc lui Rotaru că aici nu suntem la ANRP, unde își supraestima despăgubirile prin dosare, ci suntem la fotbal. Să își potolească prostul obicei de a supraestima numărul spectatorilor care vin la CSU!
A vândut 6.000 de abonamente cu 20 de lei. La meciul lor cu Sepsi nu au fost 10.000 de oameni, cum nici la meciul nostru cu Steaua nu au fost 6.000. Am avut 8.000 de spectatori la meciul cu Steaua, cu tot cu loje. Deocamdată media de spectatori ne este favorabilă. Suntem peste ei!
Linia se va trage la sfârșitul sezonului, nu după 9 etape. 7 ani s-au distrat singuri prin Craiova și prin Liga 1, dar s-a terminat. Karma și Dumnezeu o să îi bată la ușă lui Rotaru cât de curând.
Nota de plată pentru răul făcut familiei mele și suporterilor echipei Universitatea Craiova o să o primească când îi va fi lumea mai dragă. Îi propun să își mai facă o asociație – Asociația Pentru Protecția Numărului de Spectatori”, a declarat Adrian Mititelu jr pentru GSP.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here