Alertă transmisă de SRI: Următoarea mișcarea a hackerilor ar putea viza milioane de români

0
70

SRI anunță că următoarea mișcare a hackerilor ar fi tentative în masă de a păcăli românii, inclusiv prin intermediul unor adrese asemănătoare celor ale unor instituții, într-o campanie de tip ransomware.

La nivelul Centrului Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații au fost obținute date cu privire la o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing care vizează infectarea sistemelor informatice cu aplicații malware de tip ransomware. Atacatorii intenționează să utilizeze adrese de mail aparținând unor instituții din România pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime, anunță SRI.

Sursa citată recomandă a nu se accesa link-uri sau fișiere atașate mesajelor de tip mail care nu sunt adresate în mod curent destinatarilor sau provin din surse necunoscute. Se recomandă aceleași măsuri de precauție privind accesarea link-urilor sau a atașamentelor transmise prin mesaje de tip SMS, WhatsApp, Signal, Telegram.

De asemenea, este obligatorie realizarea de copii de siguranță (backup) pentru site-uri, baze de date sau orice alt tip de date expuse în mediul Internet, precum și stocarea acestor copii pe suporți de memorie separați fizic pentru a evita criptarea sau distrugerea acestora de un posibil atac cibernetic.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here