Anca Dragu sesizează CCR privind un conflict juridic Parlament-Guvern generat de Florin Cîţu

0
60

Preşedinta Senatului, Anca Dragu, sesizează Curtea Constituţională cu privire la existenţa asupra unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern şi premier, pe de o parte, şi Parlament, de pe de altă parte, generat de refuzul lui Florin Cîţu de a veni în Parlament pentru un vot de încredere, având în vedere schimbarea compoziţiei politice a Executivului, după demiterea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, şi demisia miniştrilor USR PLUS.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă comună cu Stelian Ion, fostul ministru al Justiţiei.

„Solicit instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi prim-ministru, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuată după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. Cer obligarea prim-ministrului la a formula propuneri de miniştri şi la a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului. În data de 2 septembrie 2021, am asistat la demiterea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, în 7 şi 8 septembrie sunt demisiile celorlalţi miniştri USR PLUS şi a vicepremierului Dan Barna, în 8 septembrie avem o scrisoare semnată de copreşedinţii USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, către premier atrăgănd atenţia asupra schimbării compoziţiei politice la nivelul Guvernului. Avem prevederile constituţionale, precum şi din Codul administrativ care cer imperios ca în termen de 5 zile de la vacantarea funcţiei să se transmită noile propuneri. Prin faptul că premierul nu transmite aceste noi propuneri, împiedică Parlamentul să asigure controlul parlamentar asupra Guvernului şi să îşi dea acordul asupra noi compoziţii politice a Guvernului. În data de 12 septembrie ar fi trebui ca premierul să facă aceste propuneri şi să transmită către Parlament noile propuneri şi noua structură politică”, a declarat Anca Dragu.
Sesizarea transmisă de Anca Dragu CCR poate fi conultată AICI.//i0.1616.ro/media/2/2701/33605/20395246/2/sesizare-ad-docx-1.pdf

La rândul său, Stelian Ion a declarat că „nu trece zi în care premierul României să nu încalce flagrant Constituţia sau legile ţării”, acuzându-l pe Florin Cîţu că „încearcă prin toate mijloacele să împiedice Parlamentul în a-şi exprima punctul de vedere cu privire la noua compoziţie politică a Guvernului”.
„O felicit pe doamna preşedintă a Senatului că a sesizat CCR cu privire la realul conflict juridic de natură constituţională, generat nu de Parlamentul României, ci de premierul României.
Ştim foarte bine că, începând cu data de 8 septembrie, USR PLUS s-a retras din această guvernare. Din acea dată, curgea un termen legal, prevăzut de Codul administrativ, Articolul 47, alin. (2) de 5 zile în care premierul trebuia să trimită către preşedinte propunerile de noi miniştri. Schimbându-se componenţa Guvernului, trebuia să vină în prealabil în faţa Parlamentului pentru a obţine acest acord prealabil. Nu s-a întâmplat acest lucru. Realul conflict nu este acela scornit de premier, prin care încearcă împreună cu PSD prin toate mijloacele să ne blocheze moţiunea de cenzură, e conflictul generat chiar de premier prin refuzul de a veni în faţa Parlamentului”, a precizat Stelian Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here