Anul academic a fost deschis, astăzi, la Universitatea din Craiova, printr-o ceremonie desfășurată în Aula „Mihai I”

0
277

Studenții au ascultat mesajele conducerii Universității, ale partenerilor socio-economici ai instituţiei, dar și ale colegilor.
Festivitatea a fost marcată de un concert extraordinar de muzică simfonică “Gaudeamus Igitur”, organizat de Corul Filarmonicii „Oltenia” Craiova.
Peste 7.000 de studenți și-au început, de astăzi, programele de studiu la UCV, la toate cele trei niveluri: licență, masterat și doctorat.
Universitatea din Craiova are, în total, 20.000 de studenți.

Mesajul Rectorului Universității din Craiova, Prof. Univ. Dr. Cezar Ionuț Spînu:
“Sărbătorim 75 de ani de când comunitatea academică a Universității din Craiova clădește o cultură a excelenței pe plan local, național și internațional. Deschidem anul universitar cu numărul 76 și primim în familia UCV un număr de 7.038 de studenți noi la nivel licență, masterat și doctorat. În cadrul celor 12 facultăți ale Universității din Craiova, avem 4.452 de studenți în anul I la nivelul licență, 2.132 la nivelul masterat și 71 de studenți înscriși la doctorat. De asemenea, în anul academic următor, își vor începe programele de studii academice un număr de 321 de studenți străini. Suntem mândri că toți acești studenți, dar și cei care deja studiază la UCV, au ales universitatea noastră pentru a-și începe sau continua drumul către o carieră profesională de succes.

Lumea se schimbă în permanență și, mai mult ca oricând, suntem pregătiți să ne adaptăm cerințelor pieței muncii, precum și schimbărilor socio-culturale și tehnologice care ne așteaptă. Ne aflăm cu toții în centrul unei revoluții tehnologice – revoluția digitală și experimentăm împreună modificări de paradigmă educațională, tehnologică sau de cercetare. O astfel de schimbare se întâmplă o dată într-o generație, iar noi ne aflăm în centrul acestui fenomen.

Pe lângă prioritățile asumate de UCV, cum ar fi educația centrată pe student și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul studenților noștri, anul academic 2022-2023 va fi marcat de flexibilitate, adaptare la nou, transformare digitală, inovație socială și cercetare avansată.
Doresc să le mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare și profesionalism și să le doresc un An Academic 2022-2023 deosebit de productiv.”

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here