Apel către mediul de business: pentru o economie productivă și o societate funcțională, investiți în schimbarea mentalității profesorilor!

0
119

Reprezentanții mediului de business sunt invitați la Gala SuperTeach 2022, 1 iunie, ora 18.00, pentru a contribui la implementarea proiectului de schimbare de mentalitate și creștere a calității școlii românești.
Asociația SuperTeach, proiect înființat sub umbrela Romanian Business Leaders (RBL), are ca obiectiv transformarea educației din România prin schimbarea mentalității profesorilor.

Asociația are ca obiectiv pentru următorii 5 ani lansarea proiectului Școala SuperTeach în minim câte o instituție școlară de stat din fiecare județ și pregătirea a 20.000 de dascăli în cadrul Programului de Mentalitate Deschisă în Educație, cu peste 1 milion de elevi beneficiari.

Peste 30.000 de profesori au participat până în acest moment la evenimentele Asociației SuperTeach, cu impact asupra peste 300.000 de elevi din întreaga țară. 800 de profesori au absolvit Programul de Mentalitate Deschisă în Educație, iar 51 sunt facilitatori, fiind astfel în măsură să ducă mai departe, în comunitățile locale, programul destinat dezvoltării profesorilor în direcția implementării instrumentelor de mentalitate deschisă în școală. Obiectivul: transformarea sistemului de educație românesc, pornind de la profesori, cei care se află la baza evoluției sociale și economice a țării.

Înființat în urmă cu 5 ani de antreprenori care au înțeles că economia din România nu poate fi schimbată atât timp cât nu acționăm asupra pilonului de bază al acesteia, și anume educația, SuperTeach este astăzi comunitatea profesorilor cu mentalitate deschisă. Astfel, dascălii SuperTeach și-au propus să schimbe educația românească de jos în sus, din interiorul sistemului, pornind cu și de la ei înșiși. 

5 ani de proiect: sute de evenimente dedicate profesorilor, două Școli SuperTeach și 26 de comunități locale în plină dezvoltare 

Zeci de speakeri și experți în educație au participat la cele 50 de conferințe SuperTeach desfășurate în marile orașe ale țării sau online și la sute de webinarii și ateliere dedicate formării și dezvoltării profesorilor. 

Două școli de stat din Constanța și Galați au fost incluse în programul ”Școala SuperTeach”, iar în următorii doi ani vor trece printr-un amplu și profund proces de transformare organizațional, incluzând traininguri de mentalitate deschisă pentru profesori, copii, părinți și personalul non-didactic. De asemenea, 800 de profesori selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit ”Programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, creat de Institutul Arbinger din SUA, lider global în schimbarea mentalității, și susținut în România de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach. 

 

Toate aceste activități și rezultate reprezintă investiția pe care a făcut-o mediul de business în schimbarea mentalității profesorilor în ultimii 5 ani. Alături de investiția financiară, vorbim și de sute de ore de voluntariat pe care atât antreprenori, cât și profesori și specialiști în domenii diferite le-au investit în dezvoltarea proiectului. 

”Antreprenorii și reprezentanții mediului de business au înțeles că cea mai importantă schimbare de care România are nevoie este cea de mentalitate, iar acest lucru nu poate să înceapă decât din școală, de la profesori. Demarat ca un proiect de susținere a dascălilor, SuperTeach este azi o asociație a profesorilor, în plină dezvoltare, și ne dorim să deschidem porțile către cât mai mulți membri din toată țara pentru că doar profesorii au această putere extraordinară, aceea de a ajuta noile generații să își descopere potențialul și să se împlinească”, explică Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach. 

Gala SuperTeach 2022 ”Children first” – invitație pentru mediul de business de a contribui la transformarea educației 

Cea de-a 5-a ediție a Galei Superteach 2022 Children First va avea loc pe 1 iunie la Crowne Plaza București din dorința profesorilor și antreprenorilor implicați în proiect de a le oferi copiilor cel mai de preț cadou de ziua lor: o educație cu mentalitate deschisă, respectiv profesori implicați, atenți, care să îi pregătească cu adevărat pentru viitor.  

Evenimentul are ca obiectiv strângerea de fonduri necesare susținerii și creșterii comunității SuperTeach. De asemenea, Gala îi va aduce în lumina reflectoarelor pe acei dascăli cu mentalitate deschisă care au dovedit că se poate face și o altfel de școală în România, una bazată pe implicare, creativitate și învățare-continuă în scopul dezvoltării potențialului fiecărui copil. 

Cât mai mulți reprezentanți ai mediului de business sunt așteptați să participe la Gala SuperTeach și să susțină acest proiect de reconstruire a educație pe principii de mentalitate deschisă. Este timpul ca toți cei care pot aloca resurse să se implice în transformarea educației pentru a ne bucura cu toții de beneficiile acestei investiții în viitor, printr-o economie prosperă, nivel de trai ridicat, împlinirea oamenilor și o societate sănătoasă în ansamblu”, spune Oana Zapca, Director Executiv SuperTeach.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here