Asociaţia Culturală Oltenia regretă dispariţia fulgerătoare a reputatului medic chirurg Firmilian Calotă

0
20

Asociaţia Culturală Oltenia regretă dispariţia fulgerătoare a reputatului medic chirurg Firmilian Calotă, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Craiova, care reprezintă o pierdere pentru întreaga comunitate. 

Personalitate de vază a Craiovei, doctorul Firmilian Calotă a lăsat o remarcabilă lecţie de dăruire şi sacrificiu profesional prin întreaga sa activitate, fie că a fost vorba de sala de operaţie, de pregătirea viitorilor medici, de implicarea în viaţa cetăţii sau de dezbaterile pe diverse teme de cultură la care participa, inclusiv ca iniţiator. 

Spirit enciclopedic, doctorul Firmilian Calotă şi-a exprimat crezul cu prilejul lansării ultimei sale cărţi, intitulate „Înfruntând hazardul”, o carte medicală, dar care pune medicina, ca un vad, în mijlocul celorlalte ştiinţe, pentru a fi totalmente în slujba omului, nu doar pentru a-l face mai sănătos, ci şi pentru a-l face mai fericit, în măreţia nemărginirii lui sufleteşti şi a capacităţii lui de a gândi. 

Poate premonitoriu, doctorul Calotă, spirit fin, ales cultivat, de o inegalabilă vibrație sufletească, a recitat la evenimentul amintit câteva versuri din poemul eminescian „Memento mori! (“Aminteşte-ţi că vei muri!”): „Cum în fire-s numai margini, e în om nemărginire. /Cât geniu, câtă putere — într-o mână de pământ.” 

Pentru doctorul Calotă, profesionalismul şi dedicarea pentru meserie şi mai ales pentru oameni erau deasupra oricăror interese, ceea ce îi dădea forţa de a efectua anual peste 1.000 de intervenţii chirurgicale. 

În semn de recunoaşte a contribuţiei sale la dezvoltarea şi afirmarea chirurgiei în România, Societatea Română de Chirurgie i-a oferit titlul de membru de onoare. De asemenea, a primit din partea Academiei Române Premiul „Ştefan S. Nicolau” pentru lucrarea „Atlas de endoscopie vasculară a membrelor inferioare”, scrisă împreună cu dr. Dragoş Camen. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România i-a conferit, în anul 2011, Premiul „Alexandru Rădulescu” pentru Ştiinţe medicale pentru cartea „Flebopatologie”. A fost membru în Comisia de Sănătate Publică şi Management a Ministerului Sănătăţii şi în Asociaţia Europeană de Sănătate Publică. 

De-a lungul timpului, medicul Firmilian Calotă a fost manager general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, precum şi consilier local în Consiliul Local Craiova. 

La voia hazardului implacabil, pe care l-a studiat, medicul Firmilian Calotă a plecat dintre noi, la vârsta de 66 de ani, într-un moment în care comunitatea avea atâta nevoie de el, răpus de boala molipsitoare care a lovit întreaga omenire.

Pe această cale, transmitem Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în lumea celor drepţi!

 

Vicepreședinte, 

Prof.univ.dr. Dumitru Otovescu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here