Au început lucrările la noul terminal al Aeroportului Craiova

0
182

Angajații SC Construcții Erbașu au luat în primire amplasamentul de la marginea Craiovei și au dat drumul la lucru. Proiectul în valoare de aproape 100 de milioane de euro are termen de execuție de 25 de luni. Autoritățile județene speră însă că va fi gata mai devreme, pentru a beneficia din plin de contractul de finanțare.

La inaugurarea lucrărilor au fost prezenți : Ion Erbașu, câștigătorul licitației; Sorin Manda, directorul Aeroportului; Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj; Dan Diaconu, prefectul județului și nu în ultimul rând, Rela Filip, viceprimarul municipiului Craiova.

314371501 571508174974997 5104908420718860400 n

Viitorul terminal este considerat deja un pol de dezvoltare pentru județ. „Începe construcția noului Aeroport, un proiect de 97 milioane Euro, bani din fonduri europene. Suntem convinși că această zonă va constitui, în scurt timp, un pol de dezvoltare pentru Craiova și pentru județ în perioada următoare”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

„Va fi o bijuterie a Olteniei, un terminal care va fi un adevărat motor de dezvoltare, care va avea aproximativ 30.000 mp suprafață defășurată. Sperăm să avem vreme bună pentru a avansa repede cu lucrările și că acestea se vor încheia mai repede decât perioada contractuală”, a declarat Sorin Manda, managerul Aeroportului.

Noul terminal de pasageri a fost proiectat astfel incat sa poata deservi un numar de 807 pasageri la ora de varf si va avea urmatoarele caracteristici: functiuni principale – sali de asteptare pentru curse interne si curse externe, camere pentru bagaje; functiuni secundare – hol acces general, birouri administrative; functiuni conexe – tehnice pentru utilitati (camera distributie electrica); lungime totala: 298 m/ suprafata construita la sol: 16 424.91 mp.

Terminalul de pasageri va fi dotat cu: echipamente aeroportuare specifice (supraveghere video, control acces, multimedia, voce date, echipamente de procesare si control de securitate a pasagerilor, bagajelor de cala si de mana etc.); echipamente care sa asigure facilitatile si utilitatile necesare bunei desfasurari a activitatilor de deservire a pasagerilor (benzi transportoare si carucioare bagaje), control, securitate, siguranta, precum si cu dotarile aferente pentru confortul pasagerilor care pleaca/sosesc de pe aeroport, conform standardelor europene impuse unui aeroport international; instalatii termice, de ventilare si climatizare, sanitare si de combatere a incendiilor, instalatii electrice.

Obiectivul va fi prevazut cu toate dotarile necesare traficului aerian international intra si extra comunitar, plus spatii publice de uz comercial, utilitar (zone de asteptare de termen mai lung, ghisee de servicii diverseetc.) De asemenea, va cuprinde dotarea cu mobilier in zonele plecari, sosiri, precum si zona administrativa (birouri check-in, ticketing, sala asteptare pasageri etc.). Contractul face parte din proiectul „Extinderea si modernizarea Aeroportului International Craiova”, cod SMIS 152444, proiect finanțat în cadrul Axei Prioritare nr. 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv specific 2.3 – Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor, Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 cu o valoare totală de 479.273.902,31 lei inclusiv TVA, din care cofinanțare UE 280.518.150,47 lei fară TVA.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here