Auchan România sărbătorește 16 ani de activitate cu un festival de peste o mie de oferte anti-inflație și o tombolă aniversară unde marele premiu este de 60.000 euro

0
208

Până pe 25 octombrie, Auchan România marchează împlinirea a 16 ani de activitate. Cu această ocazie, retailerul a pregătit un adevărat festival al ofertelor anti-inflație, menite să protejeze puterea de cumpărare a românilor. Clienții sunt invitați să descopere atât în magazine, pe auchan.ro, cât și în aplicația Auchan, peste 1000 de oferte promoționale. De asemenea, compania organizează și o tombolă dedicată membrilor MyCLUB Auchan, în cadrul căreia sunt oferite peste 1700 de premii, precum și proiecte speciale menite să susțină un consum responsabil și un stil de viață sănătos. 

Auchan România sărbătorește 16 ani de activitate cu un festival de peste o mie de oferte anti-inflație și o tombolă aniversară unde marele premiu este de 60.000 euro
Auchan România sărbătorește 16 ani de activitate cu un festival de peste o mie de oferte anti-inflație și o tombolă aniversară unde marele premiu este de 60.000 euro

Alături de români de 16 ani, Auchan este în permanență atent la nevoile clienților săi și a pregătit un adevărat festival al ofertelor anti-inflație. Demersul vine în continuarea măsurilor suplimentare pe care retailerul le-a aplicat în contextul economic actual, cu scopul de a proteja puterea de cumpărare a românilor, printre care se numără și blocarea prețurilor a peste 3000 de produse marcă proprie și acordarea unui bonus suplimentar de 5% ca bani înapoi pe cardul de fidelitate, celor peste un milion de clienți deținători ai cardului de fidelitate MyCLUB Auchan. 

Peste 1700 de premii la tombola aniversară, marele premiu: 60.000 euro 

În perioada 5-25 octombrie, cei ce utilizează cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la cumpărături, în magazine sau online, vor fi înscriși automat în Tombola Aniversară, care pune la bătaie peste 1700 de premii, precum vouchere de cumpărături pe auchan.ro, bani înapoi ca bonus pe cardul de fidelitate MyCLUB sau marele premiu în valoare de 60.000 de euro, sumă virată direct în contul câștigătorului.  

Auchan continuă încurajarea unei alimentații sănătoase și lansează o nouă campanie de strângere de fonduri pentru Banca pentru Alimente 

Pentru că Auchan promovează o alimentație sănătoasă și luptă împotriva risipei alimentare, marea aniversare este marcată și de o acțiune specială dedicată Zilei Internaționale a Alimentației. 

Astfel, în perioada 14-16 octombrie, cu ocazia Zilei Alimentației, clienții vor putea achiziționa din zona Gastro a fiecărui hipermarket Auchan din țară patru feluri de mâncare dezvoltate de Răzvan Exarhu, cu scopul de a încuraja consumul de alimente care includ mai multe vegetale ca măsură de reducere a amprentei de carbon. Toate veniturile generate din vânzarea acestor meniuri vor fi donate către ONG-ul partener Banca pentru Alimente. 

La raionul Gastro, clienții vor putea regăsi Wrap cu ciuperci și tofu, salată, ceapă coaptă, roșii, maioneză vegetală, Salată de țelină coaptă în sare, cu sos de oțet și muștar, Scordolea de nuci cu steak de conopidă și Gazpacho de roșii coapte. 

Acțiunea face parte din Luna Climatului, o amplă campanie de conștientizare și mobilizare cu privire la schimbările climatice întreprinsă de Auchan, prin care compania își invită atât angajații, cât și clienții, să ia parte la numeroase activități prin care pot contribui activ la diminuarea amprentei de carbon și la protejarea mediului înconjurător.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here