BAC 2020. Când se țin examenele. Edu.ro a anunțat calendarul

0
0

A apărut calendarul oficial pentru Bacalaureatul din 2020. Elevii știu acum când vor trebui să se înscrie dar și când vor ține probele scrise. Calendarul pentru Bacalaureat 2020 a fost aprobat prin Ordinul de ministru 4.307 din 21.05.2020.

Edu.ro a anunțat calendarul oficial care îi vizează pe toți elevii care vor  susține bacalaureatul din 2020.

Înscrierile încep miercuri, 3 iunie, echivalarea competenţelor, pe 11. Probele scrise, între 22 şi 25 iunie, afişarea rezultatelor pe 30 iunie.

BAC 2020. Când se țin examenele

Înscrierea candidaţilor are loc între 3 şi 10 iunie.

11-17 iunie 2020 – Echivalarea şi recunoşterea competenţelor lingvistice şi digitale

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

 Examen la Matematică  – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

• Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

Citeste si ...  Bacalaureat 2020 : Elevii NU mai dau probele orale ale Bacalaureatului

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

BAC 2020. Când se țin examenele

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

• Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională

• Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

Pe 30 iunie vor fi afişate rezultatele până la ora 12. De la ora 16, în acea zi, va avea loc sesiunea de depunere de contestaţii până la ora 20, aceasta continuând şi a doua zi, pe 1 iulie, până la ora 12.

Citeste si ...  Reguli stricte în tren, în metrou şi în avion, pe perioada stării de alertă

Rezolvarea contestaţiilor are loc între 1 şi 4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 iulie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here