CĂTĂLIN DRULĂ: Undă verde pentru lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti

0
49

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a semnat vineri autorizaţia de construire pentru Lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de 31,7 kilometri, perioada de execuţie a lucrărilor fiind de doi ani.

„Undă verde pentru lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Încă un pas important pentru finalizarea drumului expres Craiova-Piteşti: astăzi am semnat autorizaţia de construire pentru Lotul 3 Slatina – Coloneşti, cu o lungime de 31,7 kilometri. Încep lucrările! Constructorul aici este aceeaşi firmă românească care s-a mobilizat exemplar şi pe Lotul 2 Slatina-Balş al proiectului, unde lucrările sunt în grafic şi sunt preconizate să se încheie la finalul anului. Contractul de pe Lotul 3 valorează 670 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene nerambursabile. Chiar dacă perioada de execuţie a lucrărilor este de 2 ani, avem promisiunea constructorului că acestea ar putea fi gata mai repede, adică în 2022”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că Drumul Expres Craiova – Piteşti, cu peste 760 de milioane de lei alocate anul acesta, este unul dintre cele mai bine finanţate proiecte de investiţii din România, notează sursa citată.

„În total, pe Drumul Expres Craiova – Piteşti se lucrează acum în plin pe aproape 90 km pe loturile 1, 2 şi 3. Doar pe lotul 1 mai trebuie finalizate cât de curând exproprierile pe 3 km de traseu relocat, pentru a putea începe şi acolo lucrările. Pe Lotul 4 acum 2 săptămâni a fost desemnată câştigătoare aceeaşi firmă românească de pe loturile 2 şi 3, dar au fost depuse contestaţii de o firmă chinezească. Aşteptăm un răspuns rapid de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ne dorim să semnăm contractul şi pe acest lot cât mai curând”, a subliniat Drulă.

Drumul Expres Craiova-Piteşti va deservi în condiţii bune traficul de tranzit internaţional, de mărfuri şi persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea şi conectivitatea regiunii sud-vestice a ţării cu reţeaua naţională TEN-T Core.

Proiectul prevede construcţia a 121,185 kilometri de drum expres nou cu profil 2×2, incluzând construcţia a 10 noduri rutiere, 75 poduri/pasaje, 26 de intersecţii nivel divizat fără acces, 4 parcări de scurtă durată, 4 spaţii de servicii, 3 centre de întreţinere şi de deszăpezire, conform datelor publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Drumul Expres Craiova – Piteşti este împărţit în 4 tronsoane, iar contractul pentru proiectarea şi construcţia tronsonului 3 a fost semnat cu Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here