Clubul Mărcilor Emblematice Românești sărbătorește Ziua Drapelului Național împreună cu toți românii

0
75

Auchan România marchează Ziua Drapelului Național cu o nouă acțiune dedicată Clubului Mărci Emblematice Românești. Astfel, până pe 28 iunie, peste 200 de produse românești, dezvoltate de mărci cu tradiție, vor beneficia de expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din țară. Clubul Mărcilor Emblematice Românești reprezintă o inițiativă unică pe piața locală de retail și a fost lansat, în 2020, din dorința de a aduce în atenția românilor unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum.  

Un proiect gândit pe termen lung, prin intermediul Clubului Mărcilor Emblematice Românești Auchan își dorește să vină în sprijinul a cât mai multor mărci autohtone, atât cu o lungă istorie în spate, cât și la început de drum, promovând consumul de produse românești. Cu ocazia Zilei Drapelului Național, sărbătorită pe 26 iunie, clienții vor avea ocazia să redescopere produsele celor mai cunoscute mărci româneşti, cu tradiţie, și să se bucure de o adevărată paradă, special pregătită pentru acest eveniment. Aceștia vor regăsi la raft peste 120 de produse alimentare și peste 110 produse nealimentare de la cele mai îndrăgite mărci autohtone. 

Clubul Mărcilor Emblematice restabilește relația aparte dintre Auchan, consumatorii săi și mărcile românești, și duce mai departe gusturile şi valorile locale. Mărcile emblematice prezentate sunt branduri cu tradiție, a căror longevitate pe piață le atestă atât calitatea superioară, cât și aprecierea primită de consumatori de-a lungul timpului. Multe dintre ele se regăsesc în casele şi inimile românilor de zeci şi chiar sute de ani. Prin aducerea lor în atenția clienților, Auchan își reconfirmă sprijinul față de producătorii locali și consumul de produse românești. De asemenea, Auchan invită și alte branduri românești să se alăture clubului și să participe la promovarea produselor locale.

Clubul Mărcilor Emblematice Româneşti reuneşte peste 30 de mărci naţionale, lista completă a acestora fiind disponibilă aici: https://romania.auchan.ro/ro/continut/marci-auchan/clubul-marci-emblematice-romanesti

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here