Colegiul Medicilor, mesaj pentru medicii care promovează fake news: Să aducă dovezi științifice

0
91

Preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, Cătălina Poiană, consideră că instituţia pe care o conduce este pentru dreptul la exprimare al oricărui medic, dar îşi doreşte ca medicii să discute pe baza dovezilor ştiinţifice.

Cătălina Poiană a fost întrebată, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că sunt mulţi medici care îndeamnă pe oameni să nu se vaccineze, inclusiv sunt medici de familie care nu îşi ajută pacienţii să ajungă la vaccinare, ce mesaje are pentru ei şi cum poate fi rezolvată această problemă.

“În primul rând, aş vrea să nu generalizăm şi să nu considerăm că aceasta este conduita corpului profesional medical românesc. Numărul cazurilor de acest gen este infinit mai mic decât numărul medicilor care şi-au făcut datoria în această perioadă cu toată responsabilitatea nu numai din punctul de vederea al actului medical, ci şi din punctul de vedere al informării. Da, întotdeauna, sunt cazuri cu problemă, nicio problemă nu este fără uscături. Bineînţeles, că ne dorim ca aceste cazuri să fie cât mai puţine şi întotdeauna am considerat că medicul are datoria de a face o comunicare responsabilă şi întotdeauna trebuie să îşi asume gravitatea datelor pe care le prezintă. Orice medic care iese în spaţiul public şi care face o comunicare nu este o simplă persoană. Medicul, în momentul în care iese în spaţiul public, este văzut de populaţie ca specialistul în care el trebuie să aibă încredere şi atunci trebuie să îi ia în considerare mesajul. Este motivul pentru care fac apel la responsabilitate în rândul medicilor pentru ca aceste cazuri să fie cât se poate de puţine şi ne dorim practic deloc”, a transmis Cătălina Poiană.

Întrebată dacă au fost raportate astfel de situaţii, ea a răspuns: “Pe municipiul Bucureşti a fost o situaţie şi am primit sesizări la Colegiu despre o asemenea persoană. Întotdeauna când sunt cazuri care ridică probleme, colegiile funcţionează în acest fel: departamentul de jurisdicţie instrumentează cazul medicului respectiv şi concluziile sunt înaintate comisiei de disciplină de pe lângă Colegiul teritorial, în cazul nostru, Comisia de disciplină a Bucureştiului, aşa s-a întâmplat şi în cazul acestui medic, Comisia de disciplină a Bucureştiului a decis o sancţiune, care a fost adusă la cunoştinţa celor care au făcut sesizările şi la cunoştinţa medicului respectiv. Întotdeauna când se dă o sancţiune unui medic, acesta poate să o conteste ceea ce s-a întâmplat şi în acest caz, a contestat-o către comisia superioară de disciplină de la care aşteptăm rezultatul”.

Cătălina Poiană a precizat că este pentru dreptul la exprimare al oricărui medic, dar îşi doreşte ca aceştia să discute pe baza dovezilor ştiinţifice.

“Colegiul Medicilor Bucureşti a luat atitudine în faţa acestor situaţii. Noi suntem într-adevăr pentru libera gândire, suntem pentru dreptul la exprimare al oricărui medic, dar dorim ca medicii să discute pe baza dovezilor ştiinţifice. Noi suntem întotdeauna adepţii a ceea ce numim medicina bazată pe dovezi”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here