Comisarul șef Cristian Ciocan, prins la volanul unei mașini fără ITP și fără asigurare

0
267

Directorul Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisarul șef Cristian Ciocan, a fost amendat cu 6 mii de lei și a rămas fără carnet și plăcuță, după ce a jignit mai mulți polițiști care l-au oprit pentru comiterea mai multor nereguli, anunță Sindicatul Europol.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat efectuarea de verificări pentru stabilirea datelor exacte și pentru o informare corectă a opiniei publice.

În funcție de rezultatul acestor cercetări, vor fi dispuse măsuri legale în consecință.

Sindicatul Europol a publicat o filmare cu reacția lui Cristian Ciocan la încercarea agenților de a-i explica faptul că a greșit mergând fără ITP valabil, expirat de 3 ani, fără asigurare, fară acte și cu doar o plăcuță de înmatriculare la mașină.

Ciocan, fost purtător de cuvânt în cadrul Poliției Capitalei, acum director în cadrul Ministerului de Interne oferă scuze: că se grăbește la o televiziune și că e mașina tătălui.

“Atitudinea și comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziția pe care o ocupă, recurgând la amenințări și intimidări la adresa agenților, și chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea.
Ciocan a pătruns pe o stradă unde acționa indicatorul „Accesul interzis” și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze, așteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra și a refuzat să respecte indicațiile polițistului.

Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile .
Îi felicităm pe colegii Secției 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înțelege cum își permit niște agenți să îl amendeze și să îi țină morală.

Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre cms. șef Ciocan sau despre un simplu cetățean.
Aștetăm cu mare interes reacția MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speță manifestat. Rușine Christian Ciocan!”, precizează Sindicatul Polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here