Concert de clarinet la Filarmonica „Oltenia” Craiova

0
208

Vineri, ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” Craiova continuă Stagiunea 74 cu cea mai îndrăgită lucrare muzicală pentru clarinet, CONCERTUL ÎN LA MAJOR de MOZART. Vor evolua, alături de Orchestra Simfonică, dirijorul EMIL VIŞENESCU, artist activ al scenei naţionale şi internaţionale, şi CIPRIAN MELENTE, solo clarinet la Orchestra Națională Radio din București. Partea a doua a concertului va fi dedicată SIMFONIEI NR. 5 în Mi minor de CEAIKOVSKI. Programul va îmbina clasicismul şi romantismul muzical şi va pune în valoare clarinetul, care reușește să transmită o diversitate de trăiri. 

Stagiunea 74

VINERI,  18  IUNIE  2021,  ORA  19:00 

ORCHESTRA  SIMFONICĂ  A  FILARMONICII  “OLTENIA”

Concert de clarinet la Filarmonica „Oltenia” Craiova

DIRIJOR  EMIL VIŞENESCU

SOLIST – clarinet CIPRIAN MELENTE

În program:

Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul în La major pentru clarinet și orchestră, K. 622

Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în Mi minor, op. 64         

EMIL VIŞENESCU a fost invitat ca membru al juriului concursurilor „Marțian Negrea”, „Jeunesses Musicales” și „Gheorghe Dima”, a predat în cadrul Cursurilor Internaţionale de Vară de la Breaza, Sighișoara, Bistrița, Cisnădie și Brașov. În 2006 și 2016 a fost invitat să susţină recitaluri, workshop-uri şi cursuri de specializare în clarinet de către Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim. În 2006 și 2014, Emil Vișenescu a fost solist al Orchestrei Naționale Radio din România, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană de la Bucureşti. A realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea Română și Televiziunea Română. Începând cu anul 2002, predă clarinetul la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, iar în anul 2011 a obținut titlul de Doctor în Muzică acordat de aceeași instituție. Emil Vișenescu și-a completat studiile cu cele post-doctorale și Master în dirijat orchestră, urmate la clasa prof. univ. dr. Dumitru Goia, de asemenea la UNMB. În noua postură, a susținut concerte cu orchestrele simfonice ale filarmonicilor din Pitești, Brașov și Craiova, cu orchestra Concerto a UNMB și cu orchestra de cameră „Ionel Perlea”, al cărei fondator este.  

CIPRIAN MELENTE a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în anul 2017, la clasa de clarinet a prof. Emil Vișenescu. A urmat cursuri de măiestrie în Elveția, Olanda, Portugalia, Austria, cu profesori renumiți precum Fabio di Casola, Nuno Pinto, Pierre Woudenberg, Matthias Müller. Este câștigătorul premiilor Lion Diamonds și Ada Ulubeanu. Desfășoară o activitate artistică bogată, colaborând cu ansambluri prestigioase: Opera Națională București, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Simfonică București și alte diferite ansambluri camerale. Din 2017 până în 2019, a fost solo clarinet la Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), în prezent având aceeași funcție la Orchestra Națională Radio din București. Din anul 2020, este doctorand al UNMB, beneficiind de îndrumarea prof. univ. dr.  dr. h. c. Valentina Sandu-Dediu.

Evenimentul va avea loc cu public în sală, cu limitarea locurilor la maximum 70% din capacitatea sălii de concerte, cu respectarea distanţării şi purtarea măştii de protecţie. 

 

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)

Agenţia de bilete, Calea Unirii, nr. 16

Telefon: 0251.414.698

Program: luni-vineri; orele 10:00-18:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here