Controale in unitatile de invatamant din Dolj! Amenzi de peste 60.000 lei

0
130

În perioada 25 – 30.05.2022, o comisie mixtă formată la nivelul Instituției Prefectului Dolj, în baza Ordinului nr. 134/04.04.2022, a verificat respectarea prevederilor legale privind interzicerea comercializării băuturilor alcoolice, a tutunului și a unor produse alimentare, precum și a unor substanțe susceptibile să aibă efecte psihoactive de către agenții economici ce își desfășoară activitatea în incinta sau în zona vicinală a unităților de învățământ preuniversitar din județul Dolj.

➡️Comisia a fost constituită din reprezentanți ai Instituției Prefectului Dolj, Inspectoratului Școlar Dolj, Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, ai Direcției de Sănătate Publică Dolj, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Dolj.
❗️ Au fost controlați 6 agenți economici aflați în vecinătatea unităților de învățământ preuniversitar din Predești, Mihăița (Coțofenii din Dos) și Argetoaia.

🔴În urma neregulilor constatate au fost aplicate:
Amenzi: 63.400 lei;
Avertismente: 9;
Produse oprite de la comercializare.
🔴Deficiențe constatate:
– Manipulare necorespunzatoare
– Deficiențe păstrare depozitare
– Produse expirate
– Etichetare necorespunzatoare
– Fisele de monitorizare necompletate la zi
– Lipsa Document de Inregistrare S-V
– Conditii de igienă necorespunzătoare
– Produse neconforme
– Nerespectarea măsurilor prevăzute de normele de igienă în vigoare privind prepararea, păstrarea, depozitarea,transportul și servirea produselor alimentare.

✌️ Astfel de verificări se vor efectua periodic și se vor extinde la nivelul județului Dolj.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here