Craiova : INNA, Carla’s Dreams, Irina Rimes sau The Motans urca pe scena The Artist Awards 2021 – 18 și 19 septembrie in Piața Mihai Viteazu

0
190

De astăzi au fost puse în vânzare bilete pentru The Artist Awards, cel mai mare show dedicat industriei muzicale din România, eveniment care încheie cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional „Elena Teodorini”. 

 

Timp de două zile, în 18 și 19 septembrie, Piața Mihai Viteazul va găzdui unul dintre cele mai mari evenimente muzicale – The Artist Awards 2021, organizat de Opera Română Craiova în parteneriat cu Big Events.

INNA, Carla’s Dreams, Irina Rimes sau The Motans sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena The Artist Awards 2021 și vor susține show-uri memorabile. Alături de cei mai populari și îndrăgiți artiști români, Opera Română Craiova a pregătit un program special pentru cea de-a doua zi a evenimentului.

Bilete VIP

The Artist Awards 2021 este un eveniment gratuit. Accesul la eveniment se va face în baza adeverinței de vaccinare sau a unui test PCR sau Antigen cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore, respectiv 24 de ore înainte de eveniment.

O zonă VIP cu 200 locuri pe scaune va fi amenajată pentru cele două zile de eveniment, în care spectatorii se pot bucura de cea mai bună vizibilitate și pot savura cele peste șase ore de show-uri muzicale în fiecare zi. Sunteți invitați să luați parte live la cel mai așteptat eveniment muzical al acestui an și să fiți martorii unor recitaluri senzaționale din confortul locurilor amenajate în gradena destinată publicului amplasată în zona fântânii muzicale. 

Biletele pentru zona VIP, cu prețul de 100 lei pe zi, au fost puse în vânzare la agenția Operei Române Craiova, str. Mihai Viteazul nr. 7, telefon: 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here