Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În fapt, în cursul zilei de 14 aprilie, în jurul orei 17.15, polițiștii au observat un autoturism ce se deplasa sinuos pe strada Gârleşti, din localitate. S-a procedat la oprirea acestuia, la volan fiind legitimat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice.

În urma analizării mostrelor biologice a reieșit o concentrație de 2.74 g/l alcool pur în sânge.

Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile va fi propusă luarea unei măsuri preventive.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *