Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți a murit

0
12

Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți la un an după ce a fost eliberat din închisoare, Ion Turnagiu, a murit la spital.

Bărbatul era internat în spitalul din Drobeta Turnu-Severin după ce a încercat să se sinucidă.

Turnagiu a fost internat aici în data de 25 iunie, după ce a încercat să se sinucidă, în arestul Poliţiei Mehedinţi.

„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Iman, manager Spitalul Jude’ean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

 

În urmă cu câteva zile, Ion Turnagiu, criminalul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Mehedinţi. Turnagiu a fost găsit spânzurat, cu tricoul, de către poliţişti. Agenţii l-au resuscitat până la sosirea echiapjelor de salvare, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Mehedinţi.

Citeste si ...  Coronavirus Romania : Numarul cazurilor de infectare din Romania a ajuns la 6.633 . In judetul Dolj numarul cazurilor a ajuns la 44 ..

Turnagiu se afla în arestul IPJ Mehedinţi din 13 iunie. El a fost arestat preventive după ce a incendiat o fată de 17 ani din localitatea Dîrvari. Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Bucureşti.

Ion Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiţionat din puşcărie, în 2019, printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here