CSO Filiasi continua sa scrie istorie .. Intalneste Corona Brasov in primul meci de baraj ..

0
190

În perioada 7-9 mai, sunt programate partidele tur din prima fază a barajului care va stabili echipele promovate în eșalonul secund.

Antrenorul formaţiei doljene, Mario Găman, aşteaptă cu nerăbdare duelul şi este foarte încrezător.

„Este o partidă din care avem numai de câştigat. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere. Băieţii au trecut peste insuccesul din ultima etapă, de la Potcoava, unde rezultatul a fost nemeritat. Băieţii noştri au demonstrat de atâtea ori că au valoare, iar atunci când sunt concentraţi şi au o gândire pozitivă totul iese bine. Toată treaba ţine de noi, nu de adversar. Ar fi fost normal ca meciul tur să fie la noi, ei fiind câştigători de serie, dar oricum eu pregătesc meciul pozitiv. Eu vreau tot timpul să jucăm, să atacăm, să arătăm fotbal, ca o echipă matură, cu personalitate. În rest, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să se întoarcă în favoarea noastră ratările pe care le-am avut meci de meci. Poate că aşa a fost să fie în meciurile de campionat şi acum, în baraj, să ne intre tot ce avem“, a declarat Mario Găman, pentru GdS.

Preşedintele formaţiei CSO Filiaşi, Florin Spânu, se aşteaptă la o confruntare foarte disputată. El apreciază lotul Coronei Braşov, dar consideră că şi echipa sa are destule atuuri încât să tranşeze favorabil acest prim duel.

„Este un meci în care şansele sunt egale. Întâlnim o echipă bună, cu jucători foarte buni, care au evoluat la nivelul Ligii 2 şi chiar Ligii 1. Am văzut că este o echipă foarte bine structurată, închegată, deci nu ne va fi uşor. Dar cu siguranţă şi noi avem o echipă bună, cu fotbalişti valoroşi. Majoritatea băieţilor noştri au cel puţin două promovări la activ pe unde au mai fost. Au experienţa barajelor, a promovării şi cu siguranţă nu vor juca cu trac. I-am urmărit la antrenamente şi sunt mobilizaţi, concentraţi şi dornici de un rezultat pozitiv. Sunt ferm convins că vor da totul pe teren. Mă aştept să vedem un joc frumos din partea ambelor echipe“, a declarat Florin Spânu, pentru GdS.

CSO Filiași, ocupanta locului 2 în C 6, va juca sub Tâmpa, în compania celor de la Corona Brașov (locul 1 în C 5), vineri, într-o confruntare programată de la ora 18.00. Returul va avea loc peste o săptămână.

Iată programul jocurilor:

Vineri, 7 mai
18.00 CSM Corona Brașov – CSO Filiași (B5)

Sâmbătă, 8 mai
11.30 Mostiștea Ulmu – Steaua București (B4)
14.00 SR Municipal Brașov – Vedița Colonești (B6)
18.00 Bucovina Rădăuți – Dacia Unirea Brăila (B1)
18.00 Oțelul Galați – Foresta Suceava (B2)
18.00 Crișul Chișineu Criș – Viitorul Șelimbăr (B7)
18.00 Măgura Cisnădie – Șoimii Lipova (B8)
18.00 SCM Zalău – CSO Cugir (B9)
18.00 Minaur Baia Mare – Unirea Dej (B10)

Duminică, 9 mai
11.45 CS Afumați – FCSB 2 (B3)

În etapa a doua, învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur. Cele cinci câștigătoare ale acestei etape vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 din Liga 2 Casa Pariurilor. Prima manșă este programată pe 22 mai, iar returul va avea loc pe 29 mai.

Învingătoarea B2 v Învingătoarea B1
Învingătoarea B4 v Învingătoarea B3
Învingătoarea B6 v Învingătoarea B5
Învingătoarea B8 v Învingătoarea B7
Învingătoarea B10 v Învingătoarea B9

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here