Cum vei putea obține certificatul digital COVID. Aplicația, gata până la 1 iulie

0
161

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane: cele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au trecut recent prin boală și cele care au un test PCR negativ.

„Va fi finalizat, deja au fost trecute câteva etape tehnice. Purtătorul de cuvânt a prezentat mai multe interpelări, s-au realizat teste. Suntem în lucru cu aplicaţia de portal şi cu aplicaţia de modificare a certificatelor. Va fi gata clar până la 1 iulie”, a declarat marți şeful STS la Parlament, unde a fost prezent la şedinţa Comisiilor reunite de apărare.

Certificatul digital COVID va avea trei tipuri de certificate: de vaccinare, de ieşire din boală şi de testare
„Se va accesa un portal. Pe acest portal, persoana care doreşte descărcarea unui certificat va furniza câteva date. Aceste date vor fi verificate în sistemele informatice pe care le avem la dispoziţie, respectiv Registrul Naţional de Vaccinare sau Coronaforms, Registrul electronic pentru vaccinare şi aplicaţia Coronaforms pentru celelalte tipuri de certificate.

După aplicarea cererii unuia dintre certificate sau mai multe, persoana care încearcă să intre în posesia unui asemenea certificat va primi în contul personal, înregistrat pe platforma informatică, acest certificat.

Acest certificat poate fi ţinut fie în mod electronic, pe telefonul mobil sau pe alt device, poate fi şi printat şi poate fi prezentat autorităţilor, existând, de asemenea, aplicaţie dezvoltată care permite verificarea autenticităţii documentului prezentat, datele respectiv fiind corelate cu datele de identitate din documentele personale”, a explicat directorul STS.

Ionel-Sorin Bălan a precizat că în momentul de faţă este în lucru un document legislativ care va explica clar modalitatea de utilizare a aplicaţiei, în România.

„La nivelul instituţiei noastre, task-urile sunt clar tehnice, acelea de a dezvolta produsele oferite. Această aplicaţie este dezvoltată în conformitate cu discutarea şi aprobarea regulamentului european şi suntem în grafic cu tot ceea ce s-a întâmplat la nivelul european”, a adăugat el.

Autoritățile vor lansa o platformă online securizată, dezvoltată de STS, de unde va putea fi descărcat certificatul. Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane: cele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au trecut recent prin boală și cele care au un test PCR negativ.

Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR
Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon.

„Vom avea un site, o platformă, unde putem crea un cont și primim pe mail un link de unde putem descărca acest certificat”.

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane:
-persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19
-persoane care au trecut prin boală – prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat
-absența infectării în acest moment dată de un test PCR negativ
„Îl putem prezenta la punctul de trecere vamală pe hârtie sau pe telefon. Va avea acest cod QR care va fi scanat”, a explicat secretarul de stat Andrei Baciu.

Acest certificat digital pentru COVID-19 a apărut pentru a avea o abordare unitară la nivel european, pentru a facilita călătoriile între state și pentru a scurta timpul petrecut în vamă, a explicat Andrei Baciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here