Dan Șova, CONDAMNAT la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. Decizia NU e definitivă

0
113

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”. De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă. Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare, însă decizia nu e definitivă.

– s.p.204/F-I. În baza art.291 alin. (1) Cod penal raportat la art.6 şi art.7 alin.(1) lit. a) din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul ŞOVA Dan – Coman la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, urmând să fie executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) cod penal.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se va executa în regim de deten?ie potrivit art. 60 Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) începând cu data de 03.12.2015 până la 08.02.2016, inclusiv ?i pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20.06.2018 până la 19.12.2018, inclusiv. În baza art.291 alin. (2) Cod penal raportat la art.112 alin. (1) lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul ŞOVA Dan – Coman suma de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii. În baza art.404 alin. (4) lit. c) raportat la art.250 ind. 2 Cod procedură penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului ŞOVA Dan – Coman, până la concurenţa sumei de 100.000 euro. II.

În baza art.297 alin.(1) Cod penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 alin. (1) Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BĂLAN Mihai, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. În baza art. 67 alin. (2) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b), g) ?i k) Cod penal, aplică inculpatului BĂLAN Mihai pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, urmând să fie executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b), g) ?i k) Cod penal, aplică inculpatului BĂLAN Mihai pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa se va executa în regim de deten?ie potrivit art. 60 Cod penal. În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 19.11.2015. III. În baza art.397 şi art.25 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi obligă pe inculpatul BĂLAN Mihai la plata către aceasta a sumei de 1.056.141,50 lei. În baza art.404 alin. (4) lit. c) raportat la art.250 ind. 2 Cod procedură penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului BĂLAN MIHAI până la concurenţa sumei de 1.056.141, 50 lei.

IV. În baza art. 274 alin. (1) ?i alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza urmăririi penale (1.000 lei) şi judecata în primă instanţă (3.000 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei Cur?ii, azi, 17.11.2021.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here