Daniel Gheba : Dăbuleni, patria lubenițelor!

0
76

Deputatul USR, Daniel Gheba a mers azi in Dabuleni unde a participat la o întâlnire cu fermierii locali.
Din pacate problemele sunt destul de multe iar Daniel Gheba a reusit sa rezolve o parte din acestea.
In Patria Lubenitelor este nevoie de implicare iar Daniel Gheba va avea in perioada urmatoare va facilita o intalnire cu fermierii locali pentru a reusi crearea unei cooperative ..

„Astăzi, în orașul Dăbuleni, am participat la o întâlnire cu fermierii locali. Aceștia mi-au prezentat nemulțumirile și doleanțele lor. O problemă majoră pe care o întâmpină este legată de comercializarea tomatelor și a cartofilor pe piețele din orașe precum Bacău și Cluj unde spațiile oferite de primării sunt puține, samsarii piețelor ajungând mai ușor cu marfa la consumator.

Am luat legătura cu domnii Teodor Lazăr, deputat USR Bacău, Lucian Viziteu, primarul municipiului Bacău și Viorel Băltărețu, deputat USR Cluj, aceștia asigurându-mă că problemele invocate de fermieri vor fi rezolvate.
O altă problemă, adusă la cunoștința mea de către domnul Emilian Bănică, președintele cooperativei “Patria Lubenițelor”, este slaba asocierea a producătorilor, aceștia preferând vânzarea directă, individuală, în piețe, din cauza nevoii urgente de lichidități.

Încurajez formarea cooperativelor, singurul viitor valid pentru micii producători din toată țară. În viitorul apropiat, voi facilita și organiza un dialog real și direct între cooperative, producătorii independenți și marile lanțuri agroalimentare din România, facilitând schimbul de informații și popularizarea unor exemple de bune practici în acest sens.

La finalul zilei, fermierii m-au invitat la deschiderea târgului de lubenițe. Voi promova evenimentul curent pentru a fi cunoscut de cât mai mulți dintre noi.” a scris pe reteaua de socializare Deputatul USR, Daniel Gheba.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here