Daniel Gheba, la inceputul unei noi sesiuni parlamentare : Din funcția de deputat USR, voi lupta pentru a proteja veniturile și drepturile românilor.

0
157

Plenul Camerei Deputaţilor s-a reunit, joi, în prima şedinţă din cea de a doua sesiune parlamentară ordinară a anului 2022.
Şedinţa a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României.Deputaţii urmează să aleagă noua conducere a Camerei: vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Biroului permanent, preşedintele fiind ales la începutul legislaturii pe durata mandatului Parlamentului.
De asemenea, în plen se anunţă conducerile fiecărui grup parlamentar.

Daniel Gheba spune pe reteaua de socializare ca va lupta pentru a proteja veniturile și drepturile românilor.
Deputatul USR aduce in discutie inflatia cat si vine cu o solutie pentru a stopa aceasta criza.
Daniel Gheba spune ca solutia USR este reducerea TVA la energie la 5%. Această propunere pe care, noi, de 6 luni, am lansat-o în spațiul public, a fost implementată deja de Germania care a redus TVA-ul de la 19% la 7%.

„👍👍Începutul toamnei calendaristice, aduce cu sine și începutul unei noi sesiuni parlamentare. Această perioadă politică se anunță una dintre cele mai grele pe care poporul român le va traversa, în primul rând din cauza unei coaliții care nu poate și nu vrea să se pună în slujba oamenilor. Guvernul PSD și PNL trebuie să înțeleagă că are doar două opțiuni: să lucreze pentru cetățeni sau să plece!
🤝🤝 Din funcția de deputat USR, voi lupta pentru a proteja veniturile și drepturile românilor. O problemă capitală rămâne creșterea și menținerea inflației care afectează întreaga populație, în timp ce guvernul Ciucă nu numai că nu ia măsuri fiscale coordonate cu BNR, dar mai mult a crescut pensiile speciale în medie cu 438 de lei. A doua mare problemă este criza energetică care s-a prelungit și care a fost prost gestionată de ministrul Virgil Popescu. De aceea, ca o primă măsură, împreună cu colegii mei am depus o moțiune simplă împotriva sa. Soluția USR este reducerea TVA la energie la 5%. Această propunere pe care, noi, de 6 luni, am lansat-o în spațiul public, a fost implementată deja de Germania care a redus TVA-ul de la 19% la 7%.”, a scris Daniel Gheba pe reteaua de socializare.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here