Daniel Gheba : Solicit sprijinirea fermierilor vulnerabili prin simplificarea procedurilor

0
81

Deputatul USR, Daniel Gheba, solicita sprijinirea fermierilor vulnerabili prin simplificarea procedurilor, măsuri care să vină în întâmpinarea lor atunci când cerinţele suplimentare sunt neapărat necesare şi acces echitabil la finanţare.

Daniel Gheba vine si cu un caz concret in privinta solicitarii lui . Solicitarea unei procuri notariale pentru micii fermieri care doresc să aplice prin consultanţi pentru microgranturi în domeniul agroalimentar, cu doar câteva zile înaintea deschiderii liniei de finanţare, a creat cozi la notariate şi riscul ca cei mai vulnerabili agricultorii să nu poată accesa acest sprijin financiar nerambursabil, declara deputatul USR.

Daniel Gheba atrage atenţia din nou asupra necesităţii unei funcţionări ireproşabile a sistemelor informatice, selectarea cererilor de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte făcându-se în ordinea depunerii, în condiţiile în care se aşteaptă un număr mare de solicitanţi.

Va prezentam declaratia de presa :

„Solicitarea unei procuri notariale pentru micii fermieri care doresc să aplice prin consultanţi pentru microgranturi în domeniul agroalimentar, cu doar câteva zile înaintea deschiderii liniei de finanţare, a creat cozi la notariate şi riscul ca cei mai vulnerabili agricultorii să nu poată accesa acest sprijin financiar nerambursabil. Chiar dacă ulterior autorităţile revin asupra acestor modificări de ultim moment, încercând să corecteze disfuncţionalităţile create, ele generează haos, costuri suplimentare şi neîncredere în instituţii.

Solicit Guvernului mai multă transparenţă, mai multă predictibilitate, mai puţină birocraţie. Solicit sprijinirea fermierilor vulnerabili prin simplificarea procedurilor, măsuri care să vină în întâmpinarea lor atunci când cerinţele suplimentare sunt neapărat necesare şi acces echitabil la finanţare.

La începutul lunii, am atras atenţia asupra „calendarului foarte strâns cu privire la publicarea, consultările publice şi aprobarea Ghidurilor solicitantului şi a procedurilor de implementare în cazul granturilor şi microgranturilor pentru capital de lucru acordate entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile” vizate de Ordonanţa de urgenţă nr. 61 din 6 mai 2022.

În declaraţia politică din 10 mai, subliniam faptul că, „în ciuda urgenţei, este imperios necesar ca aceste documente să fie transparente şi să răspundă nevoilor beneficiarilor”. Pe 25 mai a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidului solicitantului pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar.” Acesta prevede ca, în cazul în care etapele măsurii, inclusiv înscrierea, se realizează prin împuternicit, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale „vor depune şi o împuternicire notarială în care se specifică mandatul pentru reprezentare.”

Documentele se încarcă în sistemului informatic IMM Recover începând de astăzi, 27 mai, modificarea de ultimă oră din ghid generând cozi în faţa notariatelor, inclusiv în Judeţul Dolj. Chiar şi atunci când se revine asupra modificărilor, mărind termenele de exemplu, agitaţia creată are efecte în lanţ: costuri suplimentare, panică, neîncredere în autorităţi.

Având în vedere faptul că se preconizează un număr mare de cereri iar prezenta măsură se finanţează în ordinea depunerii lor, modificarea risca să afecteze exact fermierii care au cea mai mare nevoie de ajutor: cei mici, ale căror posibilităţi financiare şi de mobilitate sunt limitate şi pentru care formele asociative s-au mobilizat, şi de data aceasta, în mod lăudabil, pentru a ajuta la depunerea proiectelor. Se ştie faptul că în mediul rural notariatele sunt rare. Deplasarea şi obţinerea procurii înseamnă acces la informaţie, viteză de reacţie şi costuri suplimentare neplanificate.

În acelaşi timp, pentru microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii se poate depune „un mandat de reprezentare obişnuit, semnat de către administrator olograf.” Deci, se poate şi mai simplu. Şi ar trebui ca autorităţile să-şi asume asta, cu atât mai mult cu cât proiectul de act normativ nu prevedea necesitatea procurii iar modificarea a apărut în ultimul moment, fără consultarea beneficiarilor.

Chiar dacă se revine asupra măsurii şi a termenelor, atrag atenţia Guvernului să nu se mai joace cu fermierii. Aceste măsuri de sprijin financiar se acordă în momente grele pentru agricultori, tocmai pentru a-i ajuta să treacă peste dificultăţile financiare şi operaţionale post-pandemice. Orice modificare intempestivă, orice cost şi efort suplimentar, modificările de la o zi la alta, înseamnă o piedică în atingerea scopului fundamental al alocării acestor ajutoare nerambursabile.

În acelaşi timp, atrag atenţia din nou asupra necesităţii unei funcţionări ireproşabile a sistemelor informatice, selectarea cererilor de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte făcându-se în ordinea depunerii, în condiţiile în care se aşteaptă un număr mare de solicitanţi.”,a declarat Daniel Gheba.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here