Daniel Gheba trage un semnal de alarmă în ceea ce privește acordarea ajutorului de minimis pentru apicultori.

0
90

Daniel Gheba a facut o declaratie politica de la tribuna Camerei Deputatilor in privinta acordarii ajutorului de minimis pentru apicultori. Deputatul USR s-a întâlnit cu asociațiile producătorilor apicoli și le-a promis sprijinul, considerând acestă ramură a agriculturii ca fiind de viitor pentru România.

Apicultura este o ramură importantă a agriculturii, dar şi una dintre cele mai vechi tradiţii de la noi. Pe lângă valoarea produselor obţinute, aceasta asigură creşterea productivităţii în sectorul vegetal şi păstrarea biodiversităţii.

„În declaraţia politică susţinută miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, am solicitat din nou Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să acorde de urgenţă apicultorilor ajutorul de minimis pentru anul 2022, actualizând cuantumul acordat pentru fiecare familie de albine în funcţie de situaţia economică actuală.
Fenomenele hidrometeorologice nefavorabile din perioada martie-mai 2022 constând în secetă, grindină, ploi torenţiale, vânt puternic, abaterile privind regimul de temperaturi şi precipitaţii, atestate prin hărţile de monitorizare a climei elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie au generat insuficienţa hranei pentru familiile de albine de pe întreg teritoriul României. Perioada pentru cules a fost restrânsă, cantităţile de polen şi nectar mai mici, ceea ce a pus în pericol continuitatea ciclului de producţie pentru apiculturi.
Astfel, în data de 27 septembrie, am solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să ia măsurile necesare pentru acordarea ajutorului de minimis pentru apicultori şi în anul 2022, şi pentru actualizarea cuantumului de 23,7 lei/ familia de albine, ţinând cont de situaţia economică actuală.
Prin răspunsul său, ministerul de resort atestă faptul că este la curent cu situaţia descrisă, de la condiţiile meteorologice nefavorabile care au compromis culesul la rapiţă, salcâm, tei şi floarea soarelui şi până la cheltuielile suplimentare necesare pentru menţinerea familiilor de albine.
La momentul actual, conform celor declarate, instituţia analizează posibilitatea acordării unei scheme de minimis în acest sens.
Având în vedere faptul că suntem deja în prag de noiembrie, apicultorii trebuie să se pregătească pentru iarnă iar proiectul de hotărâre nu a fost nici măcar publicat, mulţumesc Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru răspuns dar insist ca măsurile necesare să fie luate cu celeritate. Altfel, pentru mulţi dintre apicultori va fi deja prea târziu!
Aştept publicarea de urgenţă în consultare publică a Hotărârii de Guvern în acest sens şi asigurarea resurselor necesare pentru susţinerea apicultorilor români!”, a explicat Daniel Gheba in comunicatul de presa.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here