David Popovici: Sunt un băiat care înoată foarte repede, cu antrenori, părinţi şi oameni care mă susţin geniali

0
169

Sportivul român David Popovici, care a câştigat trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, a declarat, luni seara, pe Aeroportul Henri Coandă, că la Jocurile Olimpice de la Tokyo merge cu gândul de a se califica într-o finală, iar acolo să dea tot ceea ce poate.

Înotătorul David Popovici a declarat, luni, la revenirea de la Roma, unde a obţinut patru medalii, dintre care trei de aur, la Campionatul European de juniori, că este doar un băiat care înoată repede, cu antrenori şi părinţi foarte buni.

„Mi-am îndeplinit obiectivul la Europene, chiar am depăşit ceea ce mi-am propus pentru acest concurs şi am câştigat extrem de multă experienţă. Am auzit imnul naţional după destul de mult timp, pentru că au fost destul de puţine concursuri. Şi l-am auzit nu numai o dată, ci chiar de trei ori… a fost foarte frumos de fiecare dată când am urcat pe podium să îmi văd steagul acolo cum urcă.

Acum voi merge la Tokyo cu acelaşi gând, acela de a face tot ce pot eu mai bine într-o finală olimpică. Vreau să mă descurc acolo, să mă obişnuiesc cu o finală olimpică pentru că vor veni multe altele. Şi să încerc să mă distrez pe cât de tare pot acolo, pentru că despre asta este vorba, acesta este spiritul olimpic”, a spus Popovici la întoarcerea la Bucureşti.

„Gândurile mele au rămas la fel pentru că înainte să ajung la Europenele de juniori eram conştient că o să trec printr-un concurs greu şi lung şi apoi voi sta doar trei zile în ţară, după care voi pleca la Olimpiadă. Am fost focusat total pe două concursuri în acelaşi timp şi faptul că mi-am depăşit cu mult aşteptările nu schimbă cu nimic concentrarea şi ceea ce mi-am propus eu pentru Olimpiadă.

David Popovici, despre participarea la Jocurile Olimpice: „Ar fi o prostie să mă las copleşit de presiune la Tokyo”
Aştept să mă calific în finala olimpică şi acolo se poate întâmpla orice. Cine e cel mai în formă, cine se simte cel mai bine în ziua aceea şi cine e cel mai pregătit mental va triumfa. Se poate întâmpla absolut orice atunci”, a adăugat juniorul de 16 ani, conform Agerpres.

Popovici se caracterizează drept „un băiat care înoată repede” şi spune că nu se va lăsa copleşit de presiune la Jocurile Olimpice.

„Sunt un băiat care înoată foarte repede şi care are doi antrenori foarte buni, nişte părinţi foarte buni şi nişte oameni care mă susţin geniali. Ar fi o prostie să mă las copleşit de presiune la Tokyo, ba chiar să o bag în seamă. Toată presiunea care ar veni ar fi numai de la mine şi chiar şi aşa, ar fi o presiune inutilă pentru că antrenamentul e făcut, muncă e depusă şi o dată ce voi ajunge la Jocuri trebuie să fac doar ce ştiu”, a explicat el.

Sportivul român David Popovici, calificat la JO de la Tokyo, a cucerit la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma trei medalii de aur la 50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber, precum şi una de argint, cu ştafeta de 4×100 m liber (din care au mai făcut parte Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu). Acesta a fost şi bilanţul final al delegaţiei României, trei medalii de aur şi una de argint.

Delegaţia României de la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma a revenit, luni seara, în ţară, fiind întâmpinată la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă de reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, conducerea Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, familii şi prieteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here