De luni începe distribuirea ajutoarelor pentru persoane defavorizate in Craiova

0
138

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, în perioada 23 mai 2022 – 6 iunie 2022, se distribuie pachetele cu produse alimentare, pe listele suplimentare, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, emisă pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD.

Produsele vor fi distribuite către persoanele dependente din municipiul Craiova – minori încadrați în grad de handicap grav și accentuat cu domiciliul în municipiul Craiova, respectiv adulți cu handicap grav beneficiari de indemnizație sau cu asistent personal cu domiciliul în municipiul Craiova – conform Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Regulamentului (UE) nr. 223/2014. Distribuirea produselor către persoanele dependente se va face în ordine alfabetică până la epuizarea pachetelor cu produse alimentare aflate pe stoc.

În cadrul POAD 2019-2021, conform cadrului legal în vigoare, se distribuie:
– pachete conținând 12 produse alimentare: făină (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (400 g), ulei (4 litri), zahăr (2 kg), orez (4 kg), conserve din carne de vită (1,5 kg), conserve din carne porc (900 g), conserve pateu de ficat de porc (1 kg), compot de fructe (1,44 litri), gem de fructe (360 g) și gem de fructe dietetic (360 g). Livrarea acestora se face într-o cutie de carton cu conţinut identic, iar fiecare cutie cuprinde cantitatea alocată pentru o persoană, aproximativ 25 kg de produse alimentare.
Distribuirea produselor se face de către personalul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, la sediul Liceului Tehnologic Auto, situat în Craiova, Bld. Decebal, nr. 105, în zilele de luni până joi, între orele 08.00 – 16.00, iar vinerea între orele 08.00 – 13.00.

Beneficiarii vor fi contactați telefonic de către funcționarii Direcției Generale de Asistență Socială Craiova și programați să se prezinte pentru ridicarea pachetelor la adresa mai sus menționată. În situația în care nu se poate stabili contactul cu o persoană dependentă eligibilă sau cu reprezentantul legal al acesteia ori se refuză produsele, se va proceda la contactarea următoarei persoane din lista suplimentară.

La ridicarea produselor alimentare, beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia trebuie să se prezinte personal, având asupra sa actul de identitate valabil și certificatul de încadrare în gradul de handicap grav cu mențiunea „cu asistent personal” al adultului sau minorului, în original și copie.

În cazul persoanelor nedeplasabile, la sesizarea acestora, a unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se va asigura livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la adresa declarată, pe raza municipiului Craiova.
Pentru relații suplimentare, cei interesați pot apela numerele de telefon 0351.428364 și 0351.451680, in zilele de luni până joi, între orele 08.00-16.30 și vineri, între orele 08.00-14.00.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here