Deputații au decis astăzi. Se desființează SIIJ!

0
45

Deputații au votat astăzi desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Dezbaterea a creat discuții aprinse în Parlament. Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că înființarea SIIJ a fost o mare eroare de la bun început.

Deputații au votat astăzi desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Dezbaterea a creat discuții aprinse în Parlament. Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că înființarea SIIJ a fost o mare eroare de la bun început.

S-a votat desființarea SIIJ
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoţie şi la fel se va şi desfiinţa, pentru că este „un episod ruşinos al justiţiei”.

„S-a demonstrat că secţia a fost un instrument şi a fost şi ineficientă. Ideea că această garanţie propusă ar fi venit de la noi este una falsă. Eu am înlăturat acele garanţii solicitate de CSM. Nu aş vrea să lăsaţi impresia că suferiţi foarte mult faţă de această situaţie, pentru că am avut de ales între mai multe rele. Ideea că şi-ar fi dorit cineva din USR o asemenea garanţie o resping. Haideţi să ne asumăm împreună o soluţie.

Din urmă vine un pachet legislativ foarte bine alcătuit care vizează toate aspectele şi toate garanţiile pentru independenţa magistraţilor şi pentru posibilitatea ca cei care săvârşesc fapte de corupţie să răspundă. Justiţia nu începe şi nici nu se termină cu SIIJ, care este un episod ruşinos al Justiţiei româneşti”, a declarat ministrul Justiției

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 18 martie, proiectul legislativ privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că se va prezenta la şedinţele Comisiilor juridice ale Parlamentului şi va aduce argumente, astfel încât legea să fie adoptată.

Proiectul trebuie votat în Parlament, unde coaliţia de guvernare deţine majoritatea parlamentară. CSM nu a fost de acord cu propunerea Guvernului de desfiinţare a Secţiei. Conform unui comunicat al CSM, proiectul ar duce la modificarea de competenţe în efectuarea urmării penale în cazul magistraţilor, iar soluţia normativă propusă nu este însoţită de instituirea unor garanţii pentru păstrarea independenţei justiţiei.

Discuții aprinse în Parlament
La rândul său, Csoma Botond, deputat UDMR, spune că Uniunea a avut o altă propunere, aceea ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General, iar amendamentul de miercuri, din Camera Deputaților, nu este propus de UDMR.

„Noi am agreat în decembrie şi noi am spus că suntem de acord cu desfiinţarea SIIJ. A venit un proiect de lege de la Guvern şi au fost diferite discuţii în Parlament. Nu este adevărat – acest amendament nu a fost propus de UDMR, ci chiar de către ministrul Justiţiei, Stelian Ion. Noi am avut o altă propunere – ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General. Noi am acceptat acest amendament depus de USR cu inimă grea”, a spus deputatul Csoma Botond.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here