Doar 5 din 54 de candidați înscriși pentru conducerile caselor județene de sănătate au luat notă peste 7 și au promovat concursul.

0
218

Doar 5 dintre cei 33 de candidați pentru conducerile caselor județene de asigurări de sănătate au obținut note peste 7 și au promovat proba scrisă a concursului, potrivit rezultatelor afișate vineri seară pe site-ul CNAS și consultate de Hotnews.ro.

Cei 5, care au candidat pentru casele de asigurări de sănătate din Maramureș, Iași, Tulcea, Cluj și Bistrița Năsăud, urmează să intre la proba interviului. În total 60 de candidaţi şi-au depus dosarul pentru concurs, iar dintre aceştia, în urma selecţiei dosarelor, au fost admişi la proba scrisă 54 de candidaţi, dintre care vineri s-au prezentat 33 de candidaţi.

O parte dintre cei respinși la concurs sunt actuali directori interimari de case județene de asigurări de sănătate.

Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro înaintea concursului de vineri, în 15 județe, directorii în funcție ai caselor județene au fost candidați unici înscriși la concurs. În trei județe (Dolj, Olt, Timiș) nu a fost depus niciun dosar.

Cel mai mare punctaj a fost obținut de candidatul pentru casa de sănătate din Maramureș – 93,3 puncte, iar cele mai mici de cei din Dâmbovița – 11,30 și Ilfov – 11,55.

„Mai e mult până departe. Concursurile pe bune sunt însă un început bun”, spune Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, într-o postare pe Facebook. În mandatul său a fost demarată organizarea concursurilor de către președintele CNAS, Adrian Gheorghe, numit în funcție de Guvern, la propunerea lui Vlad Voiculescu.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, declara recent că CNAS nu are niciun contract cu niciun furnizor de servicii medicale, toate contractele fiind încheiate între CASMB/casele județene și furnizori. „La nivelul caselor județene sunt gestionate, de facto, resursele Casei de Asigurări de Sănătate. De aceea trebuie să ne asigurăm că managementul lor este eficient”, declara atunci Adrian Gheorghe.

Bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este în acest an de circa 45 de miliarde de lei, fiind una dintre instituțiile publice cu cel mai mare buget din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here