Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții cântărețului Nosfe de la Șatra Benz

0
110

Nosfe de la Șatra Benz a murit subit la 37 de ani, imediat după concert. Șatra Benz a anunțat că fondatorul trupei lor, Nosfe, a murit duminică.

„La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează.

Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.

S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, anunță surse judiciare.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here