Elena Udrea își vinde apartamentele la cel mai mic preț de pe piață!

0
117

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, se află, în acest moment, în arest în Bulgaria. La Cluj, Udrea și partenerul său de viață, Adrian Alexandrov, sunt principalii acționari ai companiei care construiește cel mai mare proiect imobiliar din Estul Europei.

În mod surprinzător, prețurile apartamentelor construite de Udrea sunt extrem de scăzute, în comparație cu celelalte oferte similare de pe piața imobiliară clujeană.

Astfel, la prima vedere, pare că Elena Udrea a rămas fără bani lichizi în această perioadă.

Un apartament cu o cameră, având o suprafaţă de 37,91 mp se vinde cu doar 63.800 de euro, de două ori mai ieftin decât alte locuinţe similiare scoase la vânzare în Cluj. Totodată, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă construită de 41 mp, scos la vânzare prin intermediul unei agenţii imobiliare se vinde cu 70.000 de euro, scrie Adevărul.

„RE/MAX va propune spre vanzare un apartament de 2 camere decomandate situat intr-un complex rezidential deosebit , Transilvania Smart City care se dezvolta in zona Selgros ,aproape de aeroport si de zonele de interes ale orasului. Apartamentul are o suprafata utila de 41.42 mp si dispune de o terasa de 16.98 mp fiind situat la etajul 10 al unui imobil avad regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde un dormitor, o bucatarie si living open space, o baie, si un hol”, se precizează în anunţul respectiv.

De asemenea, un apartament cu trei camere, care are o suprafaţă utilă de 70 mp se vinde cu 120.000 de euro: „Vă propunem spre vânzare un apartament de 3 camere decomandate situat într-un complex rezidenţial deosebit , Transilvania Smart City care se dezvoltă în zona Selgros, aproape de aeroport şi de zonele de interes ale oraşului. Apartamentul are o suprafaţă utilă de 70.39 mp şi dispune de o terasă de 35.51 mp fiind situat la etajul 9 al unui imobil având regimul de 2S+P+11E+1Er. Termenul de finalizare este luna decembrie 2023. Compartimentarea acestui apartament cuprinde 1 dormitor, o bucătărie şi living open space, 1 baie, şi 1 hol”.

Anunțul mai precizează şi că „Ansamblul rezidenţial din care face parte reprezintă cel mai mare proiect rezidenţial SMART din Sud-Estul Europei” şi se întinde pe o suprafaţă de 34 de hectare, va avea 10.000 de unităţi locative fiind distribuite în 40 de blocuri şi va reprezenta acasă pentru 30.000 de locuitori.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here