Festivalul de datini şi obiceiuri „TRADIŢIILE VERII“ – Ediţia a IX-a

0
102

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, în parteneriat cu Opera Română Craiova și cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Municipal Craiova, organizează marți, 20 iulie 2021, cu începere de la ora 18:00, Festivalul de datini şi obiceiuri „Tradiţiile verii“, ediţia a IX-a, la Teatrul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu“.

Ansambluri din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinți vor prezenta obiceiuri de vară din lumea satului, ca: Sânzienele sau Drăgaica, Paparudele, Muma Ploii.

Participă ansamblurile folclorice: „Liliacul“ din Baia de Aramă – Mehedinţi, „Roua“ din Cloşani – Padeş – Gorj, „Doina Mischiului“ din Mischii – Dolj, „Hora Desnăţuiului“ al Casei de Cultură „Adrian Păunescu“ din comuna Bârca – Dolj, „Trandafirul“ al Casei de Cultură din orașul Dăbuleni – Dolj, „Mugurașul“ din Șimnicu de Sus – Dolj (pe care l-am invitat alături de noi pentru a prezenta jocul călușarilor, care ne bucura la Alaiul Călușului Oltenesc, eveniment ce nu s-a mai putut desfășura din cauza pandemiei de COVID19).

Accesul la eveniment este gratuit, se va face în limita locurilor disponibile respectând distanțarea fizică și în conformitate cu normele de protecție a sănătății populației în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here