Filarmonica Oltenia Craiova : RECITAL LA DOUĂ PIANE VERONA MAIER si CRISTINA POPESCU-STĂNEȘTI

0
124

RECITAL LA DOUĂ PIANE
VERONA MAIER
CRISTINA POPESCU-STĂNEȘTI

În program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Sonata în Re major
Johannes Brahms: Variațiuni pe o temă de Haydn
Darius Milhaud: Suita „Scaramouche”

Luna mai este dedicată la Filarmonica ”Oltenia” Craiova lucrărilor pentru două piane, miercuri, 17 mai, de la ora 19:00, publicul find invitat la recitalul susținut de două pianiste de excepție, VERONA MAIER și CRISTINA POPESCU-STĂNEȘTI. Invitatele serii vor interpreta un program MOZART/ BRAHMS /MILHAUD, cu o capodoperă inegalabilă, o lucrare inspirată de un imn către Sf. Anton și o suită a cărei partitură a fost vândută din start în 1500 de exemplare.
*
VERONA MAIER
De la muzica medievală la cea contemporană şi improvizaţie, de la claviatura pianului la cele ale clavecinului şi orgii sau la unele dintre instrumentele de percuţie, Verona Maier “migrează” cu uşurinţă prin teritorii diverse ale muzicii. În acelaşi sens se înscriu şi preocupările sale pentru experimentele în care muzica se alatură teatrului, literaturii sau filmului. Este vice-președinte al Fundației ACCUMM, înființată în 1999 împreună cu soțul său, regretatul cineast și scriitor Petru Maier Bianu și coordonează Stagiunea muzicală a Fundației, găzduită de Palatul Șuțu din București. În 2004, Președinția României i-a acordat Veronei Maier Medalia Meritul Cultural – clasa I.
Născută la București pe 31 decembrie 1961, Verona Maier este cadru didactic la UNMB, fiind actualmente profesor universitar – disciplina Muzică de cameră, în cadrul Facultății de Interpretare muzicală. Din 2016, este prorector al instituției.

CRISTINA POPESCU-STĂNEȘTI
Activitatea sa artistică cuprinde recitaluri solistice şi camerale – pe scene din România, Anglia, Grecia, Spania, Germania, SUA, Italia – înregistrări şi numeroase participări la masterclass-uri. A fost pianist acompaniator în cadrul Festivalurilor Internaționale Sergiu Celibidache și KSB Academica și pianist oficial la Concursurile Internaționale Jeunesse Musicale, Bayreuth International Competition, Gheorghe Dima – Cluj Napoca, Yamaha Scholarship Competition și la Concursul Internațional George Enescu (secțiunea vioară).
În 2018, a susținut cursuri de măiestrie pentru studenții pianiști, specializarea acompaniament, la Conservatorul din Trieste, Italia. În prezent este conferențiar universitar doctor și decanul Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București.
*
WOLFGANG AMADEUS MOZART
Singura Sonată pentru două piane considerată de A. Einstein „o capodoperă unică şi inegalabilă” a fost compusă în 1781 la Viena. Lucrarea a fost compusă în scop explicit didactic şi interpretată în primă audiţie în saloanele vieneze ale familiei Aurnhammer.

JOHANNES BRAHMS
Prima audiţie a Variațiunilor pe o temă de Haydn a avut loc laViena, sub conducerea muzicală a compozitorului. Linia melodică este inspirată dintr-un vechi imn austriac dedicat Sfântului Anton.

DARIUS MILHAUD
Într-o perioadă în care vânzările de partituri tipărite întâmpinau dificultăţi, editorul suitei Scaramouche îi scria bucuros compozitorului: „Americanii solicită cinci sute de còpii şi alte o mie sunt cerute de altundeva”. Titlul nu trebuie interpretat ca o referire la celebrul personaj din vremea lui Molière: de fapt, Milhaud s-a gândit la acest nume după ce schiţase deja câteva fragmente pentru producţiile de scenă.
Biletele pentru concert se achiziționează online, pe entertix.ro:
https://www.entertix.ro/evenimente/16940/recital-la-doua-piane-17-mai-2023-filarmonica-oltenia-craiova.html

De asemenea, biletele se procură de la agenția din Calea Unirii 16, luni-vineri (orele 10:00-18:00). Detalii se obțin la numărul de telefon 0251 414 698.

Prețuri bilete: 40 lei; 15 lei (elevi, studenți, seniori)

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here