Flavius Sirop : Am finalizat negocierile privind Contractul Colectiv de Munca la nivelul Grupului de unitati Ministerul Sportului si unitatile subordonate.

0
183

La sediul Ministerului Sportului, a avut loc a doua sedinta de negocieri colective pentru Contractul/Acordul colectiv de munca la nivelul Grupului de unitati – Ministerul Sportului si unitatile subordonate.

Ministerul si sindicatul au discutat asupra prevederilor ramase in analiza in urma sedintei din 30 mai, au cazut de acord, drept pentru care Contractul colectiv de munca a fost semnat si va intra in vigoare imediat dupa inregistrarea la Ministerul Muncii.

Delegat din partea Ministerului Sportului pentru negocierea si semnarea CCM a fost secretarul de stat Flavius Sirop, iar din partea organizatiei sindicale, presedintele SNST, Andy Nagy. Conform prevederilor legale, documentul va fi publicat in Monitorul Oficial prin grija partilor.

„Azi am finalizat negocierile privind Contractul Colectiv de Munca
la nivelul Grupului de unitati Ministerul Sportului si unitatile subordonate.
Multumesc domnului Ministru Novak pentru increderea acordata si ma bucur ca am reusit sa duc la bun sfarsit acest task important.
Domnul presedinte de sindicat Nagy a fost un partener de dialog onest si dornic de a gasi solutiile optime. Ajutorul colegelor Laura Iftime si Elena Iarca a fost decisiv.” a scris Flavius Sirop pe reteaua de socializare.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here