Fotbal : Continuăm să scriem istorie: România U21 la EURO 2021!

0
9

Selecţionata Under-21 a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal pentru tineret din 2021, după ce a terminat la egalitate cu Danemarca, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, în ultimul meci din Grupa a 8-a a preliminariilor.

Tricolorii au obţinut a doua calificare consecutivă la un turneu final de tineret, la precedenta ajungând până în semifinale.

Calificarea a fost obţinută cu emoţii, după ce danezii au deschis scorul prin Nikolai Laursen (50 – penalty), însă Valentin Costache (72) a marcat golul care a adus această remiză, în urma căreia România merge la turneul final ca a patra cea mai bună formaţie de pe locurile doi din grupe.

România a dominat jocul de la un capăt la altul al partidei, dar a fost lipsită de claritate în faţa porţii adverse. Olaru (3) a trimis slab din centrul careului, fără emoţii pentru portarul danez. Marin (8) a reluat şi el modest cu capul, fără probleme pentru Christensen.

O primă mare ocazie a fost ratată de Costache (11), care a fost blocat de portar în situaţie de unu la unu, după care Măţan a cerut penalty la un duel la minge cu Victor Jensen. Măţan a irosit o ocazie uriaşă în min. 24, când a reluat de la un metri, dar pe direcţia portarului, la centrarea lui Costache.

În debutul reprizei secundă, Paşcanu l-a atacat imprudent pe Garamy, în marginea careului, dar arbitrul georgian a dictat surprinzător penalty, iar Laursen a marcat (50).

Citeste si ...  Fotbal : Rezultat de egalitate în ultimul meci din 2020 pentru tricolori! Irlanda de Nord-România 1-1

România a căutat golul egalării, dar lipsa de inspiraţie a lui Ianis Hagi, zbaterile în van ale lui Măţan şi Costache, încercările nereuşite ale lui Oalru sau Moruţan nu au adus pericol la poarta daneză.

Hagi a reluat cu capul (51), însă pentru Christensen a fost o intervenţie de antrenament, goalkeeper-ul danez fiind la post şi la şutul lui Marin (70), de la 18 metri.

Danemarca a rămas în zece oameni în min. 58, când Hausner a fost eliminat direct, în mod gratuit, pentru un fault la Măţan, pe care arbitrul l-a considerat în postură de ultim apărător.

Egalarea a venit în min. 72, cu destulă şansă: Olaru a şutat destul de slab din afara careului, mingea a lovit bara şi a ricoşat în dreapta, Moruţan a recuperat dintr-o poziţie suspectă de ofsaid şi a centrat în faţa porţii, de unde Costache a trimis în plasă.

România a mai avut două şanse notabile, prin Măţan (76), care a şutat de la 22 de metri în plasa laterală, şi Hagi (90+4), care a avut un şut blocat.

Ultimul sfert de oră al partidei a fost o contra reclamă la adresa fotbalului, românii pasând la centrul terenului, mulţumiţi de egalul care îi califica, iar danezii, deja calificaţi şi în inferioritate numerică, satisfăcuţi că încheie grupa neînvinşi. Au fost minute în şir în care mingea s-a plimbat de al un tricolor la altul, fără ca să fim interesaţi de a ataca poarta adversă sau ca danezii să fie interesaţi de recuperarea mingii. Alexandru Cîmpanu a venit la marginea terenului pentru a fi introdus în joc în min. 87, dar până la finalul partidei (90+4) jocul nu s-a întrerupt pentru a se face schimbarea.

Citeste si ...  Fotbal : E oficial ! FC Universitatea Craiova a promovat in Liga 2. Anuntul facut de FRF ..

În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Danemarca, 26 puncte, urmată de România, 20 puncte, Ucraina, 16 puncte, Finlanda, 13 puncte, Irlanda de Nord, 9 puncte, Malta, 1 punct.

Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se alătură gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021 de tineret. Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.

România – Danemarca 1-1 (0-0)
Au marcat: Valentin Costache (72), respectiv Nikolai Laursen (50 – penalty).
Ploieşti, Stadion ”Ilie Oană”
Preliminariile Campionatului European Under-21 din 2021 – Grupa a 8-a

Au evoluat echipele:
România: 1. Andrei Vlad – 2. Radu Boboc, 4. Alexandru Paşcanu, 15. Denis Ciobotariu, 19. Denis Haruţ – 9. Olimpiu Moruţan, 14. Marius Marin, 22. Darius Olaru – 10. Ianis Hagi (căpitan), 21. Valentin Costache (7. Nicolae Carnat, 76), 20. Alexandru Măţan. Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: 12. Marian Aioani – 3. Raul Opruţ, 5. Cătălin Itu, 6. Gabriel Simion, 8. Carlo Casap, 11. Alexandru Cîmpanu, 16. Claudiu Petrila, 18. Ştefan Vlădoiu.
Danemarca: 1. Oliver Christensen – 2. Japhet Sery, 5. Victor Nelsson (căpitan; 19. Sebastian Hausner, 53), 4. Mads Bech, 3. Lukas Klitten – 9. Nikolai Laursen, 20. Magnus Kofod Andersen, 8. Nikolas Nartey – 7. Gustav Isaksen (6. Mohamed Daramy, 46), 10. Victor Jensen (12. Mads Emil Madsen, 62), 15. Jesper Lindstroem (11. Carlo Holse, 46). Selecţioner: Albert Capellas Herms.
Rezerve neutilizate: 16. Mads Hermansen – 13. Nikolas Dyhr, 14. Emil Frederiksen, 17. Thomas Gundelund Nielsen, 18. Victor Torp.

Citeste si ...  FRF a decis: Dinamo este salvată de la retrogradare!

Arbitru: Gheorghi Vadacikoria; arbitri asistenţi: David Cigoghidze, Ghiorghi Elikaşvili; al patrulea oficial: Aleko Apţiauri (toţi din Georgia)
Cartonaşe galbene: Nelsson (28), Klitten (32), Sery (55).
Cartonaş roşu: Hausner (58).

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here