Fotbal : FCU Craiova pierde la Sibiu in minutul 85! FC Hermannstadt – FCU Craiova 1-0

0
11

FC Hermannstadt a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, echipa FCU Craiova, în primul meci al etapei a 27-a din Superligă.

Gazdele au ratat în minutul 13, prin Silviu Balaure, care a trimis puţin pe lângă poartă. Cabuz a avut o intervenţie foarte bună în minutul 45, respingând de la vinclu o lovitură liberă a lui Bahassa.

În repriza secundă, minutul 50, a venit lovitura de cap pe lângă poartă a lui Murgia, iar craiovenii au replicat cu şutul lui Dragoş Albu. Antrenorul gazdelor a avut însă inspiraţie, l-a introdus pe Ruben Fonseca în minutul 85 şi portughezul a înscris unicul gol al meciului trei minute mai târziu: centrare de pe stânga a lui Opruţ şi lovitură de cap, mingea intrând în poartă printre picioarele lui Robert Popa.

Hermannstadt s-a impus cu 1-0 şi e pe loc de play-off, al şaselea, cu 37 de puncte. FCU Craiova a bifat a cincea înfrângere din acest an şi, cu 30 de puncte, este pe locul 12.

HERMANNSTADT: Căbuz – Butean, Găman, Ionuţ Stoica, Opruţ – S. Balaure (Ngoma 86), Murgia, Mino Sota, Ianis Stoica (A. Jipa 73) – G. Iancu (Neguţ 73), D. Paraschiv (R. Fonseca 85). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

FCU CRAIOVA: R. Popa – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Achim, Dr. Albu – Sidibe (Ibrahimi 65), Baeten (Blănuţă 90), Bahassa (A. Dragu 72) – A. Chiţu. Antrenor: Giovanni Costantino

Cartonaşe galbene: G. Iancu 88 / Compagnucci 5, Dr. Albu 53

Arbitri: Cătălin Popa – George Neacşu, Andrei Constantinescu – George Roman

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Ciprian Danşa

Observator: Marian Salomir

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.