Gala SuperTeach a reunit guvernanți, oameni de afaceri, profesori și elevi, iar cei mai cunoscuți sportivi români și-au donat echipamentele într-o licitație pentru educație, care a strâns peste 120.000 Euro

0
372

Gala SuperTeach de anul acesta a reunit, miercuri seară, peste 1.000 de participanți, atât offline, cât și online, din toată țara: oameni de business și reprezentanți ai mediului diplomatic, reprezentanți ai aparatului guvernamental, profesori, experți în educație, dar și elevi. Evenimentul, aflat deja la cea de-a 3-a ediție, a celebrat rezultatele extraordinare obținute de profesorii comunității educaționale SuperTeach și a inclus și o licitație pentru educație, în urma căreia s-au strâns peste 120.000 de euro, bani ce vor fi investiți în transformarea învățământului românesc. 

Licitații pentru educație: cei mai mari sportivi români și-au donat echipamentele

Reprezentanții mediului de afaceri, prezenți la evenimentul care a avut loc miercuri seară, la Crowne Plaza București, au licitat pentru echipamente sau piese vestimentare oferite de cei mai mari sportivi români, campioni naționali și mondiali, ori de persoane publice din România. Mai precis, pentru tricoul oferit de Cristina Neagu (handbal), pentru racheta Simonei Halep (tenis), pentru mănușa-spadă purtată de Ana-Maria Brânză (scrimă) la Campionatul Mondial de Scrimă, pentru mingiile oferite de Horia Tecău (tenis), precum și pentru elementele vestimentare semnate de designerul Adina Buzatu, pentru cursurile de Mentalitate Deschisă în Educație (oferite de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach) și pentru un prânz cu prezentatoarea de televiziune Andreea Esca, prezentă și ea la Gala SuperTeach.  

Ce își doresc antreprenorii: ”O Românie în care copiii și nepoții noștri să își dorească să trăiască”

Dezideratul nostru este <<Teachers first>>. Înseamnă că profesia de dascăl este cea mai importantă din lume, ea stă la baza tuturor profesiilor posibile, a viitorului societății și a omenirii. SuperTeach este despre dascăli, despre oamenii (profesori și antreprenori) care au înțeles că nu trebuie să mai aștepte ca schimbarea să vină de la altcineva, ca statul să ofere resursă umană de calitate pentru piața muncii. Noi suntem cei care trebuie să facem ceva, iar acest <<ceva>> este, în primul rând, o schimbare de mentalitate a noastră, a profesorilor, a viitorilor adulți”, a punctat Dragos Anastasiu, antreprenor și cofondator SuperTeach.  

De ce se implică, tot mai mult, mediul de business în transformarea educației din România? A explicat Dragoș Petrescu, președinte al organizației Romanian Business Leaders, sub umbrela căreia a luat ființă SuperTeach, în urmă cu patru ani: “În business, visul se numește viziune, iar viziunea noastră este ca pe platforma Romanian Business Leaders să ajungă antreprenori cu proiecte multe, menite să ducă România acolo unde copiii și nepoții noștri să își dorească să trăiască.

Ministrul Educației: ”În ultimii 30 de ani am schimbat foarte multe lucruri în viața mea, mai puțin numele și profesia de dascăl. Restul pozițiilor sunt trecătoare”

În discursul susținut la evenimentul SuperTeach, în fața profesorilor și a oamenilor de business prezenți și implicați în educație, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a subliniat importanța schimbării de mentalitate în învățământul autohton: ”M-aș bucura să existe încredere în școală, iar faptul că SuperTeach promovează încrederea și mentalitatea deschisă în educație mă entuziasmează foarte mult. Avem nevoie de profesori motivați și pasionați de ceea ce fac, care să fie veritabili vectori de schimbare în comunitățile din care fac parte, pentru colegii lor și, mai ales, pentru elevii lor. În ultimii 30 de ani am schimbat foarte multe lucruri în viața mea, mai puțin numele și profesia de dascăl. Restul pozițiilor sunt trecătoare.”

Ministrul a făcut și un apel către mediul de afaceri, de a se implica în comisiile de interviu pentru directorii de școală: ”Îmi doresc foarte mult ca în comisiile de interviu pentru directorii de școli să fie și un reprezentant al companiilor, specialist în resurse umane, alături de cei trei profesori, de reprezentantul autorității locale. Mizez foarte mult pe acest lucru și vă mulțumesc anticipat. Sunt convins că vom reuși asta, în lunile care urmează. Este un mic exemplu de contribuție practică a mediului de afaceri la evoluția școlii. Directorii școlilor, fără să minimizez rolul niciunuia dintre dvs. (profesori), constituie coloana vertebrală a oricărui sistem de educație. Pe o coloană bolnavă degeaba încerci să pui masă musculară și alte lucruri, pentru că nu o să reziste. De aceea, am început concursurile de directori, am garantat că aceste concursuri vor fi organizate într-o manieră care să privilegieze exclusiv, subliniez și asum, criteriul competenței”, a completat Sorin Cîmpeanu

La rândul său, ambasadorul Elveției la București, Arthur Mattli, a salutat dorința de colaborare dintre mediul de afaceri și autorități, în scopul creșterii calității educației: ”O Românie puternică începe cu un sistem de educație puternic, iar ceea ce văd la acest eveniment este extraordinar. Văd în aceeași încăpere lideri de business, alături de profesori și de domnul ministru Sorin Cîmpeanu. Aceasta este <<Romania first>> și cred că putem spune că educația este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor dificultăților pe care le are de înfruntat.

Vloggerul Selly: “Profesorii au cel mai important job din lume. Trebuie să punem profesorul la loc de cinste în societate”

Alături de autorități, oameni de afaceri și profesori, pe scena SuperTeach din București au fost prezenți și elevii, beneficiarii direcți ai proiectului de transformare a școlii românești. Ana Maria Mărgean, elevă în clasa a-V-a și câștigătoarea concursului de televiziune “Românii au talent 2021”, a vorbit despre importanța educației în viața ei: ”Dacă vreau să ajung sus, pentru mine, educația este cheia succesului.”

Totodată, Andrei Șelaru (Selly), cunoscutul vlogger și susținător al nevoii de reformare a școlii românești, a transmis, în cadrul evenimentului, un mesaj către toți profesorii din țară: ”Voi conturați viitorul României, pentru că elevii, pe care îi aveți astăzi în bănci, vor fi mâine adulții din societate care vor fi nevoiți să rezolve multe probleme, să găsească soluții și trebuie să fie pregătiți pentru a face aceste lucruri. Este important să mergeți la școală cu zâmbetul pe buze și energie bună, pentru că elevii simt toate astea. Cred că jobul de profesor este cel mai important din lume și ar trebui să punem profesorul la loc de cinste în societate. Însă, dacă ne uităm cum sunt plătiți dascălii și la respectul care li se acordă, aș spune că mai avem pași importanți de făcut în această direcție.”

Cât despre cei care i-au fost profesori în ultimii ani de școală, vloggerul a punctat: “Eu am avut norocul unor profesori buni și deschiși la minte, însă au fost și profesori care nu mi-au rămas la inimă – acestora le-aș spune că ar trebui să fie mai puțini reci, să predea cu mai mult suflet, cu mai puțină umilință pentru elevi. Știți că unii profesori fac bullying cu elevii?”

Gala SuperTeach a fost, miercuri seară, scenă pentru o parte dintre cei peste 700 de profesori care au absolvit, până acum, cursurile de Mentalitate Deschisă în Educație furnizate de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach. Șapte povești inspiraționale au fost prezentate în cadrul galei, acestea fiind exemple de pasiune, implicare și rezultate excepționale, ca urmare a implementării în școli a instrumentelor de mentalitate deschisă. Cătălina Geanina Radu – profesor la Liceul Tehnologic Paul Dimo din Galați, Ramona Oltean – profesor la Școala Gimnazială Andrei Șaguna din Deva, Loredana Ciocoiu – profesor
Școala Gimnazială nr.1 Theodor Bucurescu din Sânnicolau Mare, Georgeta Năzăreanu – Grădinița Karin’s Kids Academy din București, Mirabela Lojniță – Liceul Teoretic Băneasa din Constanța, Roxana Albu – Colegiul Comercial Carol I din Constanța și Ana Sorana Scutelnicu – profesor la Școala Primară Geomal și la Școala Gimnazială Stremț din Alba au fost aplaudați de către invitați, la Gala SuperTeach, pentru succesul cu care au aplicat la clasă instrumentele de mentalitate deschisă. Alături de ei au urcat pe scenă facilitatorii în Mentalitate Deschisă: Adriana Bârcean, Laura Nicoară, Cristina Ene, Irina Vasile, Carmen Matei, Ana Gorcea, Carmina Varkulovski și Floriana Grozavu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here