Gorj : Decât la program de 8 ore, mai bine demisia

0
156

Situație hilară la o primărie din Gorj.  Angajații s-au revoltat după ce noul primar le-a impus să respecte programul de muncă.

Mai mult, patru dintre cei 19 funcționari ai Primăriei comunei Bolboşi au părăsit instituţia.

Unii dintre ei s-au transferat la alte primării, în timp ce alţii s-au pensionat anticipat.

Li s-a părut foarte greu programul şi au preferat să îşi ia transferul sau au cerut să iasă la pensie anticipat. Din punctul meu de vedere, aşa cum le-am spus, pot să plece toţi, să îşi dea demisia, pentru că vin alţii şi cu asta basta. Aşa este programul. Trebuie să se conformeze. Nu îi chem peste program. Prezenţa este obligatorie şi cine nu se încadrează să vină la ora 8.00, atunci înseamnă că este liber şi îşi bagă o zi de concediu“, a spus primarul localităţii Bolboşi, Viorel Rotaru, potrivit Adevărul.

Acesta a spus că în locul secretarei vine un tânăr cu studii juridice, iar pentru restul posturilor se va organiza concurs.

Sunt anumite zvonuri care circulă prin comună cămai sunt și alți nemulțumiți. Nu îi obligă nimeni să vină la serviciu.  Le-am explicat că programul este de la ora 8.00 la 16.00 şi că în timpul acesta mai trebuie să muncim, nu doar că este prezenţa obligatorie, iar în rest nu trebuie să facem nimic. Eu nu am venit nici cu sabia, şi nici cu puşca, doar le-am explicat care este programul“, a adăugat edilul Viorel Rotaru.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here