GRECO preia un articol al lui Kovesi in raportul anual. Pe baza experientei de la DNA, militeaza pentru independenta totala a Parchetului European

0
7

Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, prin urmare apararea sa si tragerea la raspundere a celor care comit abuz de incredere sunt esentiale in mentinerea legitimitatii UE, in special intr-un moment de criza de incredere, atrage atentia procurorul-sef european, Laura Codruta Kovesi, intr-un articol din raportul anual al GRECO, organismul anticoruptie al Consiliului Europei (CoE), publicat miercuri.

„Crearea Biroului Procurorului Public European (EPPO – n.r.), care speram sa devina operational la sfarsitul lui 2020, este un pas important in aceasta directie, avand potentialul de a schimba complet paradigma in domeniul justitiei penale”, scrie Kovesi.

Ea isi exprima dorinta ca EPPO sa fie o institutie „flexibila si orientata spre rezultate”, cu proceduri eficiente insotite de o respectare stricta a „garantiilor fundamentale ale persoanelor care sunt investigate”.

„Pentru a-si indeplini pe deplin misiunea, EPPO va trebui sa fie total independent, sa actioneze doar in interesele UE, fara a primi comenzi de la autoritatile europene sau nationale”, adauga procurorul-sef european.

Citeste si ...  Siegfried Mureșan: Parlamentul European aprobă alocarea de 30 de miliarde de euro pentru România din Mecanismul de Reziliență și Redresare

Kovesi mai spune ca experienta de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) din Romania o face constienta de provocarile cu care se confrunta noul parchet european.

O provocare, potrivit ei, este „navigarea prin particularitatile a 22 de sisteme juridice, care prevad diferite garantii pentru suspecti si reguli procedurale privind admisibilitatea probelor”.

„Cooperarea intre Biroul Procurorului Public European si statele membre non-participante, precum si tarile terte, va reprezenta o alta provocare”, completeaza Kovesi, citata de Agerpres.

„O alta provocare semnificativa, mai urgenta, va fi garantarea ca EPPO are suficiente resurse pentru a-si indeplini rolul. Daca vrem ca Biroul Procurorului Public European sa poata investiga cu succes infractiunile tot mai sofisticate si sa aduca valoare adaugata la cadrul de lucru existent, trebuie sa aiba suficienti procurori delegati, analisti, anchetatori financiari si angajati auxiliari europeni pentru a procesa si analiza toate informatiile care vor veni, pentru a investiga fluxurile de bani complexe si volumele uriase de date si pentru a folosi tehnici investigative sub acoperire”, mai precizeaza ea.

Citeste si ...  Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : Negocierile pentru armonizarea OLAF - Biroul Procurorului European s-au incheiat, dupa lungi negocieri.

Daca nu se vor gasi solutii corespunzatoare la aceste provocari, atrage atentia Kovesi, atunci exista riscul ca EPPO „sa devina o institutie in mare parte formala, ceea ce ar reprezenta o dezamagire grava a asteptarilor care au dus la crearea sa”.

Ea se declara totusi optimista, pentru ca discutiile avute cu Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul European, precum si cu reprezentantii statelor membre participante dau sperante ca „vom gasi suficient sprijin pentru a crea acel EPPO care sa schimbe radical lupta impotriva fraudelor”.

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here