Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a crescut cuantumul tuturor burselor acordate elevilor.

0
56

Guvernul demis a adoptat, în ședința de miercuri seara, hotărârea prin care a crescut cuantumul tuturor burselor acordate elevilor.
Astfel, bursele de performanţă vor creşte de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei, iar bursele de merit se vor dubla, de la 100 la 200 de lei.
În acelaşi timp, va creşte plafonul de la care acestea vor putea fi acordate: de la media 8,50 la media 9,50.

Sorin Mihai Cimpeanu, ministrul Educației: ”Bursele de performanță cresc de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei per elev. Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei. În același timp, crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8,50 la media 9,50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost foarte mult distorsionate, în așa fel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la burse de merit, urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021.

Bursele de studiu au înregistrat o creștere cu 50%, de la 100 de lei la 150 de lei per elev, iar bursele de ajutor social, înțelegând nevoia de sprijin a elevilor din medii defavorizate, a fost dublată la nivelul cuantumului minim de la 100 de lei la 200 de lei. Cu titlu informativ, în anul școlar 2020-2021, un număr de 533.000 de elevi au înregistrat medii peste 8,50, iar un număr de 347.000 au înregistrat medii peste 9,50. ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here