Guvernul Ciolacu se confruntă cu primele proteste

0
172

Marcel Ciolacu a avut aseara prima sedinta de guvern iar azi are parte de un protest..
„Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate, organizație sindicală reprezentativă pe grup de unități la nivel național, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian, va picheta Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, vineri, 16 iunie 2023, între orele 11.30 – 13.30.”, au transmis sindicaliştii pe reteaua de socializare.

Aceştia au precizat şi care le sunt revendicările:

REVENDICĂRILE Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate
1️⃣ Eliminarea discriminării în cadrul noii legi a salarizării din sănătate pentru personalul TESA si pentru toate categoriile de salariați care au suferit ca urmare a aplicării Legii 153/2017;
2️⃣ Personalul nemedical din spitale să fie cuprins în Anexa- Sănătate, în noua lege a salarizării și să nu mai fie separat de partea medico-sanitară. Echipa din spitale să fie ÎMPREUNĂ, medical și nemedical;
3️⃣ Să nu scadă niciun venit aflat în plată, în momentul intrării în vigoare a noii legi a salarizării;
4️⃣ Deblocarea posturilor în sistemul sanitar;
5️⃣ Sporurile în sănătate să fie raportate la salariile aflate în plată;
6️⃣ Acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților din sănătate prin plata acestora de la bugetul de stat;
7️⃣ Revenirea la indemnizația de hrană neimpozitată prin acordarea de carduri sau tichete de masă, actualizată la 40 de lei/zi;
8️⃣ Acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru toți angajații unităților sanitare de mono specialitate în care activitatea se desfășoară în condiții de pericol – Pneumoftiziologi (TBC), Psihiatrie și Boli Infecțioase” și introducerea drepturilor de acordare a sporurilor pentru tot personalul (medical și nemedical) care lucrează în spitalele de acest tip și în Regulamentul Sporurilor;
9️⃣ Clarificarea situației structurilor de Managementul Calității (SMC), eventual introducerea în categoria de personal auxiliar – sanitar, având în vedere că au angajați și medici, conform Ordinului 1312/2020.

”Uniunea Sindicatelor Tesa Din Sanatate aşteaptă publicarea proiectului de lege a salarizării pe data de 15 iulie 2023, aşa cum a fost anunţat, iar în funcţie de cum va arăta acesta, va acţiona prin toate mijloacele legale pentru stoparea discriminării, susţinerea revendicărilor şi restabilirea drepturilor acestor salariaţi din sistemul sanitar, în caz contrar vor relua acţiunile de protest, care ar putea culmina cu greva generală”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, demonstraţia este menită să atragă atenţia ministrului Muncii şi guvernanţilor că o nouă discriminare a unor categorii de salariaţi din sistemul sanitar, în noua lege a salarizării, este de neacceptat.

”De 6 ani, categorii importante de salariaţi din sistemul sanitar, au fost grav discriminate de actuala Lege a salarizării nr.153/2017. Este vorba în primul rând de personalul nemedical tehnic-economic-administrativ (TESA), dar şi de personalul BBC (biologi, biochimişti, chimişti), psihologi, personal auxiliar-sanitar. Au fost create astfel adevărate prăpăstii salariale între personalul medico-sanitar şi celelalte categorii de salariaţi (situaţie unică in Europa), iar acest lucru a condus la un profund sentiment de nedreptate, care este deja cronicizat în rândul lucrătorilor din sănătate”, mai arată sindicaliştii.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here