Guvernul Ciucă este învestit astăzi în Parlament – VIDEO

0
69

Ședința Parlamentului pentru votul de învestitură a Guvernul Ciucă a început. Ședința este condusă de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

298 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa din totalul de 466.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a promis măsuri pentru creșterea demografică dar și investiții.

„Ne aflăm într-un moment în care putem să garantăm stabilitate. Eu și toți miniștri din acest guvern ne angajăm să facem tot ce ține de noi pentru ca Am văzut că au existat persoane surprinse de actuala coaliție de guvernare. Au fost mai preocupate să caute motivele care ne despart, decât cele care ne unesc. Noi am trecut peste diferențe și am ales să ținem cont de ce ne unește, interesul românilor. În vreme ce zi de zi asistăm la discursuri acide, noi am ales să venim în fața dumneavoastră cu un program stabil. (…) Scopul nostru comun constă în modernizarea României, de aceea vom aloca 7% din PIB investițiilor. Unul din programele cheie e Anghel Saligny. Nu putem avea o țară modernă fără drumuri, rețele de apă și gaze. Al doilea e programul de conectare a zonelor istorice. (…) PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre. Procesul de modernizare a României necesită măsuri concrete și urgente pentru digitalizarea serviciilor publice. Cetățeanul este și va fi în mijlocul actului de guvernare. Nu ne putem permite luxul animozităților politice care pot genera noi crize, mai ales atunci când o criză vine cu costul vieții cetățenilor României.

Vom căuta în continuare cele mai bune soluții pentru criza generată de prețurile la energie. A fost o colaborare Parlament – Guvern care a pus pe primul loc interesul românilor. Știu că pentru mulți români există temerea cum vor trece iarna. Primele măsuri le-am luat deja prin compensarea facturilor. Un stat puternic este un stat care sprijină mediul de afaceri”, a declarat Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here