Incendiu la Spitalul Județean Slatina

0
102

Un incendiu a izbucnit astăzi la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Slatina.

„Incendiul produs la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina a fost lichidat. Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter și etaj 1.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție”, e explicat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, într-un comunicat.

La intervenție au participat ISU Olt (4 mașini stingere, o autoscară, o mașină de descarcerare, 7 ambulanțe SMURD, 6 ambulanțe SAJ), ISU Dolj ( o mașină de stingere, o autospecială transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD, un spital mobil), ISU Teleorman (autospecială transport victime multiple, două ambulanțe SMURD) și ISU Vâlcea (două ambulanțe SMURD).

Focul a pornit dintr-un izolator, în care se afla un pacient în sevraj, a explicat managerul Dan Stana.

În secția exterioară a SJU Slatina erau internați 37 de pacienți, 29 pe „acut” și „8 cronici”. „Până la acest moment, au fost evacuate 36 persoane, dintre care 6 persoane au fost intoxicate cu fum și transportate la UPU Slatina. Se continuă operațiunile de căutare”, a mai transmis IGSU.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here