Începe o nouă serie de ateliere în Fabrica de povești electroColibri! Înscrieri din 25 martie, ora 09:00!

0
117

Teatrul Colibri Craiova organizează o nouă serie de ateliere de creație în perioada 08 aprilie – 01 iunie 2024. Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 170 lei. Persoanele care se înscriu la 3 ateliere achită doar 2, unul fiind gratuit. Cei care optează pentru 4 ateliere, plătesc 3 dintre ele, iar persoanele care aleg 5 ateliere, achită 4. 

Înscrieri se fac în intervalul 25 – 28 martie 2024, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din 25 martie, de la ora 09:00, până în data de 28 martie – ora 12:00 pe site-ul instituţiei: www.teatrulcolibri.ro şi pe paginile de facebook: AteliereleFabriciidePovestiElectroColibri/ și TeatrulColibri

Pentru completarea formularului on-line, persoanele interesate vor accesa link-ul dorit, vor scrie datele necesare şi vor apăsa pe butonul de trimitere, astfel se va înregistra înscrierea. 

 

Perioada obligatorie de achitare a taxei pentru ateliere este 25 – 28 martie 2024. 

  • Plata taxei se va efectua la sediul Teatrului Colibri, în perioada 25 – 27 martie, între orele 09:00 – 15:00 (de luni până miercuri); prin ordin de plată sau prin transfer bancar în contul RO58TREZ29121G335000XXXX, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, CUI 5001805, cu confirmare pe e-mail-ul atelierecolibri@gmail.com
  • În ziua de 28 martie plata se va face exclusiv la sediul teatrului, între orele 09:00 – 12:00. 

Neachitarea taxei în perioada menționată duce la pierderea locului ocupat prin formularul on-line. Dacă după 28 martie vor exista locuri eliberate ca urmare a neachitării taxei, retragerii sau dublei înscrieri, acestea vor fi anunțate public și vor putea fi ocupate în perioada 01 – 04 aprilie 2024.  

 

 

 

ZIUA COORDONATOR NUME ATELIER GRUPE DE VÂRSTE NR. PARTICIPANȚI ORA
LUNI Adriana Teodorescu Vedem povești Minim 8 ani 10 17:00
Laura Pumnea  Copilărie în culori 3 – 5 ani 10 17:00
Adriana Teodorescu Puzzle Factory  Minim 8 ani  10 18:00
MARŢI Andreea Ionescu Prima mea marionetă  Minim 5 ani 10 16:30
Andreea Ionescu Păpuși mari pentru cei mici Minim 5 ani 10 17:30
MIERCURI Robert Iovan Improvizăm și 

ne distrăm

5 – 8 ani  10 17:00
Laura Pumnea Învățăm să ne jucăm 2 – 4 ani  10 17:00
JOI Geo Dinescu Joc, magie și păpușărie  3 – 6 ani 15 17:00
Oana Stancu Jocul de-a joaca Minim 9 ani 10 18:00
VINERI Laura Pumnea  Construim povești  4 – 6 ani 10 17:00
Laura Pumnea  Reporter special Minim 8 ani 10 18:00
Marin Fagu 

Andreea Melinescu

În fața și în spatele camerei Minim 9 ani 10 14:00
SÂMBĂTĂ Marin Fagu Teatru de umbre  Minim 8 ani 10 15:00
Geo Dinescu Descoperire prin teatru Minim 7 ani 10 16:00

 

Atelierele se vor desfășura astfel:

Luni, ora 17:00 – VEDEM POVEȘTI (coord. Adriana Teodorescu), vârsta minimă 8 ani, atelier în cadrul căruia copiii își vor transpune în imagini (desene, colaje) poveștile dragi. Număr participanți: 10

 

Luni, ora 17:00 – COPILĂRIE ÎN CULORI (coord. Laura Pumnea), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, în care se vor distra transformând materiale reciclabile într-o varietate de obiecte, în diverse forme și culori, pe care le vor putea folosi ca jucării. Număr participanţi: 10

 

Luni, ora 18:00 – PUZZLE FACTORY (coord. Adriana Teodorescu), vârsta minimă de participare 8 ani, în care copiii descoperă piesele de puzzle ce construiesc spectacolul în scenă, devenind actorii contextului creat de ei. 

Număr participanţi: 10

 

Marţi, ora 16:30 – PRIMA MEA MARIONETĂ (coord. Andreea Ionescu), atelier dedicat si celor mici si celor mari, vârsta minimă de participare fiind 5 ani, în care descoperim cum ne putem construi de la zero o marionetă, din diverse materiale, și cum îi dăm „viață“. Număr participanți: 10

 

Marţi, ora 17:30 – PĂPUȘI MARI PENTRU CEI MICI (coord. Andreea Ionescu), vârsta minimă de participare 5 ani, atelier care dezvăluie cum construim păpuși inedite, din materiale pe care le avem la îndemână, cu ajutorul cărora ne vom pune imaginația la „lucru“ și vom spune povești frumoase. Număr participanți: 10

 

Miercuri, ora 17:00 – IMPROVIZĂM ȘI NE DISTRĂM (coord. Robert Iovan), atelier pentru copii cu vârste între 5 – 8 ani, ce își propune să îi aducă într-o întâlnire distractivă, care să îi destindă și să îi învețe tainele și beneficiile improvizației la nivelul lor de percepție. Număr participanţi: 10

 

Miercuri, ora 17:00 – ÎNVĂȚĂM SĂ NE JUCĂM (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2 – 4 ani, în care cei mici se vor bucura de jocuri educative, vesele și creative. Număr participanți: 10

 

Joi, ora 17:00 – JOC, MAGIE ȘI PĂPUȘĂRIE (coord. Geo Dinescu), pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani, atelier ce urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului de vârstă mică prin jocuri teatrale și elemente specifice teatrului de păpuși. Număr participanţi: 15 

 

Joi, ora 18:00 – JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru copii de minim 9 ani, atelier de improvizație, în care copiii descoperă tainele teatrului. Număr participanţi: 10

 

Vineri, ora 17:00 – CONSTRUIM POVEȘTI (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 4 – 6 ani, în cadrul căruia ei vor fi creatori de povești și protagoniștii acestora. Număr participanţi: 10

 

Vineri, ora 18:00 – REPORTER SPECIAL (coord. Laura Pumnea), vârsta minimă de participare 8 ani, atelier care pune în valoare curiozitatea și creativitatea, libertatea de exprimare și originalitatea, materializate în articole, interviuri, reportaje publicate în Gazeta de teatru. Număr participanți: 10

 

Sâmbătă, ora 14:00 – ÎN FAȚA ȘI ÎN SPATELE CAMEREI (coord. Marin Fagu, Andreea Melinescu), vârsta minimă acceptată 9 ani. Vrei să afli cum trebuie să te comporți în fața camerei sau cum să manevrezi o cameră video?! Te visezi actor, regizor sau operator de film? Totul începe aici! Atât în fața cât și în spatele camerei! 

Număr participanţi: 10

 

Sâmbătă, ora 15:00 – TEATRU DE UMBRE (coord. Marin Fagu), pentru copii și adolescenți, vârsta minimă acceptată 8 ani, un atelier în care se bucură să deslușească tainele construcției și mânuirii figurinelor specifice teatrului de umbre. Număr participanţi: 10

 

Sâmbătă, ora 16:00 – DESCOPERIRE PRIN TEATRU (coord. Geo Dinescu),  pentru copii de minim 7 ani, atelier prin care descoperă elementele specifice teatrului, dar și cum să le aplice în viața reală (gestionarea emoției, vorbitul în public, lucruri care îi ajută să își dezvolte încrederea și stima de sine). Număr participanți: 10

 

Atelierele se vor reuni pe scena Teatrului Colibri duminică, 02 iunie 2024.

 

Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.416.323 sau pe adresa de e-mail:  atelierecolibri@gmail.com.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.