Ieri, 07 aprilie, în intervalul orar 15.00-19.00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au acționat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 280 de persoane, fiind controlate și aproximativ 190 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 67 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Înregistrat de aparatul radar, în municipiul Craiova, cu viteza de 133 km/h

Un tânăr de 28 de ani, din oraşul Dăbuleni, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Titulescu, din municipiul Craiova, cu viteza de 133 km/h (+88 km/h).

Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *